Acasă Politica Lobby pentru admiterea României în Schengen

Lobby pentru admiterea României în Schengen

DISTRIBUIȚI

Senatorul PD-L de Caraș-Severin, Iosif Secășan, a discutat cu ambasadoarea Finlandei pentru reconsiderarea poziției acestui stat Aderarea României la spațiul Schenghen este, fără îndoială, o prioritate a acestei guvernări, drept pentru care se depun eforturi pe multiple planuri spre a determina statele care se opun să-și regândească poziția. Un exemplu de astfel de stat este micuța Finlandă. Potrivit senatorului de Caraș-Severin, Iosif Secășan, care face parte din Grupul Parlamentar de Prietenie România – Finlanda, s-a deschis la acest nivel un canal de lobby cu parlamentul finlandez pentru admiterea țării noastre în Schengen. Inițiativa a venit după ce președintele parlamentului din Finlanda declarase că e favorabil ideii ca România să fie admisă.
”Noi am adresat o invitație ambasadoarei Finlandei la București, doamna Ulla Vaisto, să vină la grupul nostru parlamentar pentru a transmite dorința noastră ca statul pe care îl reprezintă să-și reconsidere poziția față de țara noastră, care a îndeplinit absolut toate criteriile ce o pot face compatibilă cu Schengen, a precizat pentru Ziua de Vest senatorul Iosif Secășan. Am discutat cu diplomatul finlandez și noi credem că mesajul nostru a fost transmis așa cum se cuvine. E nevoie de mai multă încredere la acest nivel și de mai multe insistențe, elegante, desigur, dar decise, pentru a determina pe aleșii finlandezi să regândească poziția față de noi.”
Grupul parlamentar de prietenie România – Finlanda din senat a adresat o invitație unei delegații parlamentare din Finlanda să viziteze țara noastră.

 

Comentarii

comentarii