Acasă Cultura Mitropolia Banatului și ISJ Timiș au organizat ediția jubiliară Colinde și datini...

Mitropolia Banatului și ISJ Timiș au organizat ediția jubiliară Colinde și datini de Crăciun 2019

DISTRIBUIȚI

Mitropolia Banatului și ISJ Timiș au organizat ediția jubiliară a Concursului „Colinde și datini de Crăciun” 2019, sâmbătă 14 decembrie, la care au participat peste 300 de elevi de la 70 de unități școlare, precum zeci de cadre didactice de la școlile din județ.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de concerte „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, ajuns la cea de-a a XX-a ediție, un concurs ce promovează, în rândul elevilor, părinților și profesorilor din județul Timiș, frumusețea și autenticitatea colindelor și datinilor românești de marele praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Concursul s-a desfășurat pe 3 niveluri de învăţământ: primar, gimnazial și liceal, având 4 secţiuni: muzică vocală, muzică vocal – instrumentală, datini şi obiceiuri de Crăciun și scenete religioase de Crăciun.

Elevii primelor două secțiuni au interpretat creații tradiționale românești, de tipul epico-liric, specifice sărbătorii Nașterii Domnului, iar concurenții înscriși la celelalte secțiuni vor prezenta un obicei sau o scenetă religioasă cu același specific.

Premiile au fost acordate pentru fiecare secțiune, pe categorii de vârstă (învățământ primar, învățământ gimnazial și învățământ liceal).

Pe lângă cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice sărbătorii Nașterii Domnului, manifestarea mai are ca scop dezvoltarea interesului elevilor și implicarea acestora în păstrarea, transmiterea si promovarea colindelor si obiceiurilor tradiționale românești, precum si educarea acestora în spiritul valorilor creștine.

De asemenea, concursul dorește să valorizeze potențialul creativ al elevilor din învățământul preuniversitar din județul Timiș, precum și să ofere un cadru de manifestare culturală pentru toți elevii.

Concursul „Colinde și datini de Crăciun” a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în colaborare cu Mitropolia Banatului, fiind cuprins în Calendarul Activităților Educative, Școlare și Extrașcolare al Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Comentarii

comentarii