Acasă Actualitate Modovan (PNŢCD) îi cere demisia lui Horia Cristian

Modovan (PNŢCD) îi cere demisia lui Horia Cristian

DISTRIBUIȚI

vali moldovan

„Pentru noi Timişoara este buricul pământului şi aşa trebuie să fie, iar aleşii noştri sunt trimişi să ne susţină interesele”, spune preşedintele PNŢCD Timiş

Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş, îi ceare demisia lui Horia Cristian, deputatul PNL de Timiş care a spus că „Timişoara nu e buricul pământului”, iar spitalul regional e mult mai necesar la Iaşi şi Cluj decât la Timişoara, pentru că, prin comparaţie, oraşul de pe Bega stă mult mai bine la acest capitol, mai bine zis la dotarea spitalului judeţean, faţă de unităţile santare judeţene din oraşele mai sus amintite.

Aceste afirmaţii au generat un val de proteste din mai multe părţi. Acum şi PNŢCD îi cere demisia parlamentarului. de la Timişoara . „Pentru noi Timişoara este buricul pământului şi aşa trebuie să fie, iar aleşii noştri sunt trimişi să ne susţină interesele. Îi cerem demisia domnului Cristian. Aşa ar fi corect, cât timp tu nu consideri că oraşul care ţi-a dat o funcţie de demnitar merită ce e mai bun”. Ţărănistul va semna petiţia online, care circulă deja pe net.

“În Cluj și Iași nici nu se poate vorbi de adevărate spitale de urgență”

Horia Cristian şi-a justificcat afirmaţia. „În declarația mea am subliniat că “pot să înțeleg” decizia Guvernului datorită faptului că Iași și Cluj au nevoie mai mare decât Timișoara de un spital de urgență. În ambele orașe spitalele “de urgență” sunt pavilionare. Adică, în aceste spitale, diferitele secții sunt în clădiri diferite, vechi de peste 50 de ani, uneori în zone îndepărtate de oraș. În această situație pacienții critici nu pot primi îngrijiri medicale complexe, interdisciplinare la timp, ceea ce duce la agravarea stării lor. Calitatea serviciilor medicale, care în urgență depinde major de modul de organizare, este mult mai redusă decât în Timișoara, datorită situației acestor spitale. Nu se poate vorbi de o adevărată asistență medicală în politraumatisme, așa cum e la Timișoara, unde avem sigurul Centru de Politraumatologie și Arși din România. De fapt, în Cluj și Iași nici nu se poate vorbi de adevărate spitale de urgență”, spune Horia Cristian.

 

Comentarii

comentarii