Acasă Actualitate Multiplexul filantropic AfiOM de la Timişoara are autorizație de construire

Multiplexul filantropic AfiOM de la Timişoara are autorizație de construire

DISTRIBUIȚI

AfiOM – Multiplex Filantropic Timişoara este un ambiţios proiect social care se adresează tinerilor timişoreni, inițiat de Mitropolia Banatului prin Fundatia         Filantropia Timisoara.

Tinerii vor avea un loc pentru a se dezvolta în siguranţă, vor fi implicaţi în activităţi de dezvoltare personală, educative, culturale, sociale, recreative şi sportive, spun inițiatorii proiectului.

Clădirea Multiplexului AfiOM de la Timişoara va avea trei niveluri, va conţine şi o sală de sport şi conferinţe cu teren de handbal, baschet, volei şi fotbal de sală.

Un etaj este dedicat unui căminului pentru mămici tinere, fete adolescente care rămân însărcinate şi nu au suportul familiei pentru a aduce pe lume copilul şi a-l creste.

La parterul clădirii Multiplexului AfiOM va fi o Grădiniţa deschisă tuturor, dar care va include şi un număr de locuri sociale.

În vecinătatea clădirii se va construi Paraclisul Ortodox „Sfinţii Români” aparţinând Mitropoliei Banatului.

Construcţia centrului AfiOM este preconizat să înceapă în scurt timp, pe strada Siemens nr.8.

“Am o veste faină. AfiOM are autorizație de construire. Cu ajutorul tău vom construi centrul social AfiOM. Vom îngriji mămici, vom crește copii, vom implica tinerii și le vom pune la dispoziție o sală a sporturilor. Poți și tu să pui o cărămidă în construcția viitorului prin donația ta. Vei face un bine generațiilor viitoare. AfiOM înseamnă să iubești și să ajuți ”, a spus Romeo Miskolczi, managerul de proiect de la AfiOM.

Responsabilii proiectului se bazează şi pe implicarea timişorenilor şi nu numai, care pot face donaţii în contul RO77 INGB 0000 9999 1000 9537 – Fundaţia Filantropia sau activităţi de voluntariat.


 

Comentarii

comentarii