Acasă Eveniment Muntele Mic – în sărbătoare

Muntele Mic – în sărbătoare

DISTRIBUIȚI

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a adunat pe munte peste 2000 de oameni – pelerini, autorități și reprezentanți ai armatei

În accepțiunea creștină, muntele reprezintă întotdeauna un loc special cu veleități inițiatice, în sensul apropierii simbolice de divinitate. Totodată, muntele constituie un traseu al suferinței purtării crucii, al răstignirii și, mai apoi, al bucuriei extatice odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos. De aceea, pelerinajele pe munte sunt populare în rândul creștinilor. Un asemenea pelerinaj, prilejuit de Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, a avut loc miercuri pe Muntele Mic, un pelerinaj tradiţional deja  la Crucea-Monument ridicată în memoria eroilor bănăţeni. Cu acest prilej, ne spune părintele Casian Rușeți, preotul Mânăstirii Poiana Mărului, în Episcopia Caransebeşului au fost aduse moaştele Sfinţilor Mucenici Mărturisitori Epictet şi Astion, cele mai vechi moaște cunoscute, de la Mănăstirea Halmyris, spre bucuria şi închinarea credincioşilor care au participat la pelerinaj. Sfintele moaşte au fost întâmpinate la biserica schitului „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, după care câteva sute de persoane au plecat în procesiune spre Cruce unde s-a oficiat Sfânta Liturghie arhierească de un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Prea Sfinția Sa Lucian Mic, episcopul Caransebeșului. După oficierea Sfintei Liturghii, Brigada 18 Infanterie Banat a adus onoruri militare eroilor bănăţeni jertfiţi pentru libertatea şi demnitatea românilor.

„Pelerinajul de astăzi a dobândit o conotaţie deosebită, deoarece e pentru prima dată când ni s-a alăturat şi Brigada 18 Infanterie Banat, un lucru firesc, având în vedere că, întotdeauna, statalitatea română s-a bazat pe biserică şi pe armată, un gest frumos din partea organismului militar”, a declarat, cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării Naţionale.

Crucea metalică de pe Muntele Mic este reabilitată faţă de 2004, când a fost inaugurată, mai exact toată partea ce ţine de instalaţia electrică, de la alimentarea cu energie până la partea de iluminat. În acest fel, Crucea Eroilor Bănăţeni se poate vedea de la zeci de kilometri distanţă.

„Este cel de-a şaselea pelerinaj organizat pe Muntele Mic de către Episcopia Caransebeşului. Crucea-Monument a fost ridicată încă din 1936, dar refăcută, din metal, între anii 2002 – 2004, a spus PSS Lucian. Din 2006, credincioşii din Mitropolia Banatului, dar şi din alte eparhii, vin să se roage aici, alături de noi. Crucea este un simbol pentru Ţara Banatului, este crucea tuturor bănăţenilor, a tuturor românilor.” 

Cu ocazia unui alt eveniment religios, praznicul Sfântului „Iosif cel Nou de la Partoş”, ocrotitorul Banatului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat ieri Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în biserica ce poartă hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” din Reşiţa, în prezenţa lucrătoare a moaştelor Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion.

Comentarii

comentarii