Acasă Actualitate Muzeul Banatului vrea să reînvie un obicei din perioada interbelică

Muzeul Banatului vrea să reînvie un obicei din perioada interbelică

DISTRIBUIȚI

muzeul banatului armeMuzeul Banatului şi-a prezentat noutăţile, în cadrul unui vernisaj, miercuri, 30 ianuarie, la ora 12.00, în spaţiul de la mansarda Bastionului Theresia. Zeci de obiecte cumpărate, primite ca donaţie sau restaurate în cursul anului 2012 pot fi admirate până vineri, 8 februarie, în cadrul expoziţiei „Patrimonium 2012”.

Aşa cum a anunţat muzeograful Raoul Marius Septilici, Muzeul Banatului doreşte să reînnoade relaţia cu anticarii şi colecţionarii. Colaborarea dintre instituţie şi persoanele fizice pasionate de obiecte vechi datează din perioada de dinainte de război, când muzeul primea numeroase donaţii, dar şi cumpăra numeroase obiecte. În perioada comunistă, tradiţia a fost întreruptă, din cauza atitudinii autorităţilor faţă de colecţionari şi anticari.

„Odată ajunse la Muzeul Banatului, obiectele sunt inventariate, restaurate şi păstrate timp de zeci de ani, chiar sute de ani, sper, şi pot fi observate de publicul larg. Le mulţumesc restauratorilor, care au depus o muncă dificilă pentru a recupera şi reface aceste obiecte”, a declarat muzeograful.

 

Fotografie a celebrei „Femei în roşu”, donată muzeului

Printre elementele de noutate de la Muzeul Banatului se numără şi o fotografie de mari dimensiuni a Anei Cumpănaş (1889-1947), supranumită „Femeia în roşu”. Fotografia a fost donată muzeului de Adrian Aron, cu ocazia unei licitaţii de bijuterii şi antichităţi, care a avut loc la sediul Galeriei Andreas, din Piaţa Unirii. Ana Cumpănaş s-a născut în satul Lunga, dar a devenit faimoasă în Statele Unite ale Americii, după ce l-a trădat pe John Dillinger, cel mai căutat criminal din SUA, la începutul secolului XX. Cunoscută sub numele de Ana Sage, a emigrat în SUA în anul 1909. Căsătorită cu Michael Ciolac şi locuind la Chicago, a început să practice prostituţia, iar în 1923 şi-a deschis propriul bordel. FBI pusese o recompensă de 10.000 de dolari pe capul lui Dillinger. Acesta a fost ucis în momentul în care ieşea dintr-un cinematograf, la braţul unei femei într-o rochie roşie. Nimeni alta decât Ana Cumpănaş. A fost expulzată din SUA şi a trăit până în 1947 pe strada Petofi din Timişoara, când a fost găsită moartă în casă, cu o andrea înfiptă în cap. Ana Cumpănaş a devenit şi personaj de carte. Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu au scris romanul „Femeia în roşu”, volum care s-a vândut în foarte multe exemplare.

muzeul banatului publicatiiPublicaţii ale florarului Muhle, pe lista noutăţilor

Printre exponatele intrate recent în colecţia Muzeului Banatului şi prezentate în expoziţia „Patrimonium 2012” se numără şi un salon Ludovic XVI, un bust Babette Prohaszka (Gheorghe Groza, 1926), un afiş realizat de un artist arădean în perioda interbelică, arme de foc restaurate, artefacte medievale descoperite la Castelul Huniade, o piatră de moară din secolele XV-XVI, vase din neoliticul timpuriu găsite în albia Timişului. Acestora li se adaugă şi o machetă a aparatului de zbor Vuia II, publicaţii din secolele XVIII, XIX şi începutul secolului XX, precum şi publicaţii ale florarului imperial Wilhelm Muhle, cu dedicaţie către fiul său, Arpad.

Comentarii

comentarii