Acasă Actualitate Natura ţine cu buruienile, dar Primăria Timişoara contraatacă

Natura ţine cu buruienile, dar Primăria Timişoara contraatacă

DISTRIBUIȚI

primaria ambrosiaReîncepe lupta cu ambrozia

Buruienile au năpădit din nou Timişoara, iar primăria încearcă eradicarea lor prin erbicidare şi cosire. Şi timişorenii trebuie să treacă la lupta cu plantele, altfel riscând amenzi de sute sau chiar mii de lei.

După o adevărată lecţie de biogeografie, ca explicaţie a proliferării buruienilor, Primăria Timişoara anunţă că de vineri, 9 august, vor începe lucrările de erbicidare şi cosire pe domeniul public al oraşului. Vizate sunt plantele care produc polen şi provoacă alergii, cum ar fi Ambrosia artemisiifolia (iarba pârloagelor), Artemisia vulgaris (pelin), Amaranthus retroflexus (ştir).

În Timişoara, speciile dăunătoare sunt cel mai des întâlnite pe arterele de intrare în oraş (Calea Buziaşului, Calea Aradului, Calea Bogdăneştilor) şi pe terenurile virane din cartierele Plopi, Mehala, Ronaţ, de-a lungul liniilor de tramvai şi cale ferată, între blocurile de locuinţe din diferite zone ale oraşului.

Există şi proprietăţi private invadate de buruieni. Astfel, primăria le cere timişorenilor, atât persoane fizice cât şi reprezentanţii legali ai instituţiilor, diferitelor întreprinderi sau societăţi private, să ia măsuri de combatere a plantelor dăunătoare, pentru a da un aspect plăcut oraşului, dar şi pentru a proteja sănătatea oamenilor. Conform unei hotărâri de consiliu local din 2009, se percep amenzi între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru persoanele juridice care nu iau măsuri pentru combaterea buruienilor.

Comentarii

comentarii