Acasă Actualitate Românii au cucerit Paralia Katerini. Timişenii şi cărăşenii sunt veteranii plajelor greceşti

Românii au cucerit Paralia Katerini. Timişenii şi cărăşenii sunt veteranii plajelor greceşti

DISTRIBUIȚI

grecia paralia 3Grecia – cu bune, cu rele, cu ţepe la restaurante şi plaje însorite

Staţiunea Paralia Katerini din Grecia e un teritoriu cucerit fără drept de apel de români. Mai sunt şi ruşi acolo, polonezi, sârbi, vreun picior de ungur, unul de australian ori francez şi puţini… greci. Românii au câştigat „lupta” de pe „frontul” Paralia Katerini şi nu au de gând să plece de acolo. Ba mai mult, unii sunt şi veterani. Nu de război, de plajă…

Au la activ ani grei de plajă în aceeaşi staţiune şi, de ce nu, în acelaşi hotel. În anul de glorie 2013, în staţiunea Paralia Katerini s-au aflat, din nou, în concediu, unii dintre recordmenii acestei staţiuni. Un cuplu de bătrâni pe la 74 de ani, din Timişoara, de 11 ani consecutiv în această staţiune şi un cărăşan din Oţelu Roşu cu 9 vizite consecutive în staţiunea de la malul mării. Vecini de palier, cele două tabere se cunoşteau deja şi aveau amintiri comune…

grecia paralia 2Mâncare ieftină şi multă „la sârbu”

Ei bine, aceşti veterani ştiu tot ce se întâmplă şi ce se învârte în staţiune. Ar fi şi culmea să nu ştie. Nu sunt veterani de balcon, aşteptând să le pice vreo… întâmplare. Sunt veterani de plajă, de promenadă. Ştiu că „la sârbu” se mănâncă bine, e mâncare multă la o porţie şi e şi ieftin. 5,5 euro o porţie de cartofi prăjiţi cu o bucată mare de carne plus o bere ori un cola. Ştiu şi că plaja lângă biserică e cea mai OK, deoarece apele sunt mai liniştite acolo. Trebuie doar să ai grijă să nu pici în umbra bisericii ce vine de cu seară ori pe locul salvamarilor, care atunci când sosesc de pe mare – pe la ora 17.30 – te „vântură” de acolo cu tot cu pătură deoarece trebuie să-şi „parcheze” bărcile de intervenţie. Ştiu şi că seara trenuleţul care scoate zgomote înfiorătoare (de zici că e un porc dus la tăiat şi chinuit de nişte oameni nemiloşi) se umple de curioşi, iar ziua cam şomează. Dar ce nu ştiu ei?

grecia paralia 1Ţeapa de la restaurantele „împinge tava”

Veteranii de Paralia deja nu mai merg în excursiile pe care le alege fiecare turist. Le-au văzut pe toate şi ştiu ghizii care dau din gură şi cei care citesc de pe foaie şi se încurcă în explicaţii. Agenţiile concurente nu le plac, sunt decişi să marşeze pe agenţiile româneşti prezente în staţiune, chiar dacă străinii dau mai ieftin. Oricum, şi pentru străini limba engleză e o problemă. În general ruşii (ghizii) nu prea se descurcă cu limba lui Shakespeare, iar polonezii cam la fel. Meteorele, Muntele Olimp, Edesa cu cascadele sale ori chiar Atena (o excursie mai lungă şi obositoare) sunt destinaţii pe care veteranii le-au văzut. Pot să-ţi povestească lejer de ele cu tot cu program şi opririle la masă. Aici pot să-ţi spună şi că aceste stopuri de „alimentare” cu mâncare a turiştilor de prin excursii se fac programat, iar povestea spusă de ghid în autocar e cam umflată, şi atunci când ajungi la tejghea mai că te iei cu omul de la casă de gât. Asta pentru că în autocar ţi se spune că un meniu e 7,5 euro şi el îţi cere 13 şi ceva cu zâmbetul pe buze şi foarte grăbit. Nu sunt grecii cei mai binevoitori, dar nici românii nu s-au născut fraieri. Dacă îi explici că nu e aşa cum zice el, casierul scade imediat la 10 euro, după ce bodogăneşte puţin în limba lui, dar mai jos nu lasă. Şi ai fost ţepuit şi de grec şi de român… c-aşa-i în tenis… Veteranii ştiu asta…

Icoane la supra preţ

Veteranii mai ştiu că la aceste restaurante salata grecească înseamnă o roşie tăiată, un castravete şi o felie de brânză pe care e aruncat un strop de ulei de măsline. 4,5 euro – parcă e aur, nu salată. Ce mai ştiu veteranii? Ştiu că la mănăstirile de la Meteora preţurile sunt super umflate, iar aceleaşi icoane le găseşti în bazarul de la Biserica Sfânta Parascheva – unde de obicei în excursia la Meteore se face ultima oprire – la un preţ de 5, 7, 10 ori mai mic. Şi atunci te zgârii pe ochi. Dar pentru că te-ai oprit la un magazin cu pretenţii de muzeu şi-ţi explică cineva două minute cât de „veritabile” sunt icoanele lor, te vrăjesc instant şi banii sar din buzunar cu viteza luminii. La Sfânta Parascheva de obicei turiştii se zgârie pe ochi când văd că până şi pe eticheta de pe spate scrie la fel, iar icoana respectivă nu e 10 euro, ci 1 euro. Dar nu-i problemă, apa de la Sfânta Pasascheva (biserică care se vizitează gratis, nu trebuie să dai 3 euro la intrare ca la Meteore) e tămăduitoare pentru ochi. Iar ochii pot vedea destule în Grecia…

Oamenii ştiu la ce vin

Veteranii ştiu că apa e sărată şi nu atât de caldă pe cât te-ai aştepta. Ştiu că algele nu sunt curăţate de nimeni, iar pe plajă şi prin apă plutesc gunoaie, mucuri de ţigări. Ştiu că trebuie să-ţi faci curat înainte să-ţi întinzi pătura, pentru că altfel cine ştie pe ce stai. Ştiu că nu e o staţiune de lux, nu e ca-n Italia, unde se curăţă plaja,. Dar ştiu la ce să se aştepte. Grecii au frumuseţile lor, sunt plini de istorie, de legende, e frumos. Sunt şi unele lucruri care nu sunt la locul lor, dar nu totul e perfect. În Paralia sunt şi tinerii care în miezul nopţii urlă şi dau muzica la un nivel insuportabil, dar sunt tineri, e o stradă de promenadă plină de vânzoleală, al cărei murmur se aude până târziu în noapte, dar oamenii se plimbă. Atmosfera e totuşi liniştită în timpul zilei, chiar dacă ai impresia că eşti în România după limba care se vorbeşte pe plajă. Dar e aproape, e accesibilă, preţurile sunt mici. Din Timişoara faci 800 de kilometri, nu mai mult. E bine, şi vin acolo că le place. De aia sunt veterani. Şi vor mai veni. Soarele e tot timpul sus, nu e năduşeală, apa în unele zile e curată, iar concediul e concediu. Calm şi cu zile cu soare. „Nu e bine să vă enervaţi. Fiţi calmi, măcar în concediu. Când spui – cred că mă enervez, înseamnă că deja eşti nervos. Nu-i voie să spui asta, mai ales la Paralia”, spune un veteran. Şi are 74 de ani şi 11 vizite consecutive în Paralia. Ştie ce zice…

Comentarii

comentarii