Pe bulevardul ultracentral Republicii din Timișoara, poți avea parte de senzații tari și primejdioase, pentru că te poți trezi cu tot patrimoniul imobiliar în cap. Este o ruină „istorică”, la nr. 11, obosită de indolența politicienilor care nu au catadicsit să scoată în Parlment legi ferme de protejare a clădirilor de patrimoniu, în baza cărora primăriile să poată aplica amenzi dintre cele mai aspre. Pe vremea răposatului, clădirea era invidiată de trecători, pentru că era superbă, cu ornamente arhitectonice specifice clădirilor vechi din Timișoara, cu ferestre spălate și care impunea respect. După 90, când politica economică internă a fost de „tabula rasa”, asemeni altor imobile, și această construcție a început să sufere. Treptat, pierzându-și identitatea și trebuința, acolo s-au aciuat o vreme boschetarii, iar după ce lanțuri groase au ferecat intrarea, subsolurile au devenit, la fel ca și restul clădirii, patria șobolanilor, a igrasiei care străbate în stradă, prin contuturile ferestrelor rămase de mulți ani fără geamuri.
Am urmărit degradarea clădirii de-a lungul anilor. La început, ușa, apoi ferestrele, apoi ploaia a spălat tencuiala și cărămizile, iar acum, bucăți de cărămizi din streșini au început să cadă. În mijlocul trotuarului. Pe unde trec destui oameni. Un maldăr de cărămizi s-au prăbușit, luni, în acel loc. Nimeni nu a marcat locul, iar speranța de a nu avea victime cu capul zdrobit de patrimoniul neîngrijit rămâne doar în vigilența omului și în paza îngerașului. Poliția Locală, pe care niciodată nu am văzut-o prin zonă, ar trebui, totuși, să circule mai mult prin oraș ÎN INTERESUL ORAȘULUI, cu ochii deschiși și la acest aspect, pentru că tot în sarcina lor intră și identificrea celor care nu-și îngrijesc imobilele.
