Acasă Politica Nicolae Robu: ”Am în mine un spirit de kamikaze”

Nicolae Robu: ”Am în mine un spirit de kamikaze”

DISTRIBUIȚI

Şeful liberalilor timişeni, Nicolae Robu, nu crede că partidul ar fi ameninţat de vreun pericol în alegerile care urmează, pentru că fiecare liberal îşi vede de treaba sa.

“Nu cred că avem pericole. Noi ne vedem pe treburile noastre. Eu sunt focalizat pe realizări, întotdeauna, dincolo de ce se va întâmpla. Am mai spus, nu ştiu dacă cea mai bună alegere pentru mine, în 2012, a fost să candidez la funcţia de primar. Mi-au trebuit doi ani să iau decizia. Un coleg îmi spunea ‘haideţi, domnule preşedinte, că precis veţi câştiga’ şi i-am spus ‘păi tocmai asta e, că ştiu şi eu că voi câştiga, dar nu ştiu dacă vreau să fiu primar. Nu regret, îmi văd de treaba mea şi-mi fac datoria cu toată onestitatea faţă de oraş, faţă de timişoreni. Eu pun suflet din sufletul meu şi viaţă din viaţa mea în tot ceea ce fac. Dacă lumea apreciază, merg mai departe, dacă nu, nu e o tragedie, îmi văd de alte treburi”, reafirmă Nicolae Robu, pe acest subiect.

El spune că nu se manifestă în funcţie de cum şi cine sunt contracandidaţii săi, dar când a fost atacat, a ripostat.

“M-aţi văzut focalizat în vreo campanie pe contracandidaţi? Nu! Permanent am spus ce am făcut eu în viaţa mea şi iată ce doresc să fac, dacă-mi daţi încrederea. Dacă m-au atacat, am ripostat, dar niciodată nu m-am preocupat să portretizez contracandidaţii. La fel voi face şi mai departe”, afirmă Nicolae Robu.

Primarul susţine că este necesar pentru un edil să aibă majoritate în consiliul local, iar pentru eventuale majorităţi necesare se va apropia de oricine nu a trecut măsura pe care el o consideră de neiertat, în niciun caz nefiind luată în calcul o înţelegere cu PSD, în faţa căruia este nevoit de multe ori să aibă o atitudine de kamikaze.

“Trebuie să creezi o majoritate. E greu să fii primar cu o minoritate de susţinere în CLT. Se fac alianţe cum am făcut şi acum, dar nu cu PSD. Am experienţa, la fel ca şi în raportul cu anumiţi oameni. La mine, când cineva a decăzut sub un anumit nivel, nu mai funcţionează instituţia reabilitării. Sunt extrem de tolerant şi iertător, dar când se depăşesc limitele, gata! Cu PSD, nu. Ce minţi bolnave sunt acelea care vorbesc de blaturi între mine şi PSD! Eu, care în fiecare şedinţă de CL mă consum, mă vedeţi ce lupte dau! Acela e teatru? Am în mine un spirit de kamikaze. Asta îmi spun mulţi prieteni, de când mă ştiu, pentru că mă duc fără să mă menajez, ca să-mi ating obiectivele. Şi atunci, vorbeşti despre aşa ceva?

Câtă vreme nu am experienţe negative, ci sunt punctuale cu anumite persoane, mai este loc de discuţii la mine. Dacă cineva decade, gata. Nu s-a ajuns până acolo (cu USR, n.r.)”, explică edilul.

Nicolae Robu spune însă că nu vede nicio atitudine de dreapta la USR, care a dezamăgit mult mai ales tineri de dreapta care se credeau reprezentaţi de USR, dar nu a fost aşa.

“Cel puţin declarativ, nu simt USR ca o forţă de dreapta, nu văd nimic de dreapta în toată conduita politică a USR. (…). USR nu s-a manifestat ca ceva de dreapta, existând decepţii mai ales la unii tineri şcoliţi, de dreapta, care şi-au pus speranţe în noua forţă. Nu am văzut nici asumări ale USR de dreapta. Cu PSD am această experienţă şi nu pot să o mai repet. Administrativ eu colaborez cu cei de la putere, pentru binele oraşului. Sunt deschis la orice colaborare pentru binele oraşului şi al judeţului”, a spus primarul.

Nicolae Robu susţine că percepţia timişorenilor despre activitatea sa este şi mai bună decât până acum şi că nu a afirmat niciodată că va câştiga cu 80%, ci să acesta era procentul de încredere în el. Acum, spune Robu, este prematur să estimeze scorul pe care l-ar obţine în alegerile din 2020.

“Eu sunt deschis la orice competiţie internă, dar s-a cam hotărât că primarii în funcţie rămân candidaţi, dacă nu sunt semnale că sunt erodaţi încât nu au nicio şansă.

Pentru CJ nu am discutat încă subiectul şi întotdeauna am considerat că este o mare eroare să vorbeşti despre cine va fi preşedintele CJ în tipul de alegeri pe care-l avem, că el nu candidează uninominal. Creezi tensiuni în organizaţie. Eu am încercat în 2016 ca noi să nu ne desemnăm un candidat, dar nu s-a acceptat, din păcate, la conducerea partidului. Cred că am fost ultimii care am spus care este candidatul nostru. Eu am spus să câştigăm majoritatea în CJ, şi dintre ei, apoi, să vedem care are cea mai mare susţinere pentru a fi preşedinte. Îmi doresc ca noi să câştigăm absolut toate alegerile, şi în CJT să avem o majoritate. (…) Ne-am trezit în 2016 în CJT fără o majoritate, dar cu lupte între aspiranţi (de preşedinţi, n.r.) care lasă urme ani de zile. Pentru ce? Pentru o miză exact ca în cea cu cioara de pe gard”, conchide Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii