Acasă Actualitate NU violenței, în Complexul Studențesc din Timișoara!

NU violenței, în Complexul Studențesc din Timișoara!

DISTRIBUIȚI

complexul studentesccUciderea în bătaie a unui tânăr de către patru indivizi, săptămâna trecută, în Complexul Studenţesc din Timişoara, i-a determinat pe membrii Asociației Studenților în Științe Exacte din Universitatea Timișoara să ia atitudine împotriva violenţei.
Ei au întocmit o petiţie online şi îi îndeamnă pe toţi studenţii şi pe cetăţeni să o semneze. Ei îşi motivează gestul astfel: „Complexul Studențesc din Timișoara este ”casa studenților”, unde aceștia își petrec cel puțin trei ani din viață. Copiii veniți din toate părțile țării pentru a studia într-unul din cele mai mari centre universitare din România ar trebui să se simtă în siguranță la ei ”acasă”. Acesta este locul în care cunoști studenți noi, socializezi, legi prietenii, te distrezi, te maturizezi. Totul sună perfect până se ajunge la agresiuni, certuri, bătăi. Oare unde este problema? Întrebări multe, răspunsuri puține. Pentru că asemenea incidente s-au mai întâmplat și tot continuă fără ca cineva să le oprească, Asociația Studenților în Științe Exacte din Universitatea Timișoara(ASSEUT), care înțelege nevoile studenților, se implică în rezolvarea problemelor lor, cu alte cuvinte apără drepturile studenților, inițiază o petiție cu scopul de a înmulți numărul autorităților responsabile cu asigurarea ordinii publice în Complexul Studențesc pentru a crește gradul de siguranță al studenților. Dacă sunteți de acord cu noi, vă invităm să completați petiția online, susținându-ne astfel în demersul nostru”, este mesajul tinerilor. Petiţia se poate semna aici: http://www.petitieonline.com/nu_violentei_in_complex.

Comentarii

comentarii