Acasă Economic Numărul şomerilor din Timiş s-a dublat de la începutul anului

Numărul şomerilor din Timiş s-a dublat de la începutul anului

295
DISTRIBUIȚI

Numărul şomerilor înregistraţi în judeţul Timiş s-a dublat, la sfârşitul lunii august, faţă de luna ianuarie a acestui an, ajungând la aproape 13.000 de persoane. Directorul coordonator adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş, Mirela Teregovan, a declarat, vineri, la întrunirea Colegiului Prefectural, că numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii august s-a dublat în judeţ, faţă de luna ianuarie a acestui an.
Numărul şomerilor înregistraţi în luna ianuarie, în judeţul Timiş, era de peste 6.200 de persoane, iar la sfârşitul lunii august numărul acestora ajunsese la peste 12.900 de persoane.
„Se observă că stocul de şomeri în luna august 2009 este mai mult decât dublu faţă de luna ianuarie a aceluiaşi an. Numărul şomerilor intraţi în evidenţe în această perioadă a fost de 19.822 de persoane, din care şomeri indemnizaţi 10.664, iar neindemnizaţi 9.158. Ieşirile înregistrate în aceeaşi perioadă se cifrează la 12.484 de persoane, din care şomeri indemnizaţi 3.271 şi neindemnizaţi 9.214”, a spus Teregovan.
În primele opt luni ale anului, agenţia a organizat 25 de cursuri de formare profesională, la care au participat 563 de persoane, 198 dintre acestea reuşind să îşi găsească un loc de muncă după absolvire.

Comentarii

comentarii