Cei patru specialiști olandezi, doctor Vanessa Harris MD, PhD – medic internist, medic specialist în boli infecțioase si Profesor asistent Departamentul de Sănătate Globală, Amsterdam UMC, Universitatea din Amsterdam, Prof. Ana Maria de Roda Husman, șef al departamentului de mediu la Centrul de Control al Bolilor Infecțioase RIVM, Harold van den Berg, cercetător în microbiologia mediului la RIVM și Ioana Popescu, profesor de hidroinformatică la IHE Delft Institute for Water Education din Delft, Olanda, au împărtășit cu specialiști Aquatim din cunoștințele lor și au definitivat rolul fiecărei entități în cadrul proiectului. Prima zi a acestui schimb de experiență s-a desfășurat în cea mai mare parte la laboratorul de analize a calității apei al Aquatim, alături de specialiștii Aquatim în domeniul analizelor calității apei.
În cea de-a doua zi a evenimentului, s-au alăturat la masa rotundă și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timișoara, respectiv dr. Corneluta Fira-Mladinescu, dr. Ioana Marin și dr. Sînmărghiţan Adrian. Discuțiile au avut loc la Muzeul Apei, incluzând și o vizită la Uzina de Apă nr.1 a Aquatim.
Proiectul SPRINGS reunește oameni de știință din domeniul climei, al mediului, al sănătății și al științelor sociale pentru a colabora cu comunitățile, industria, autoritățile publice și factorii de decizie politică din toate mediile socio-economice. Proiectul își propune să studieze impactul pe care îl vor avea în viitor schimbările climatice globale asupra calității și cantității apei la nivel local și asupra bolilor diareice. În cadrul unor studii de caz din 4 țări, printre care și România, este măsurat impactul pe care îl are clima asupra calității apei și sunt enumerate riscurile de boli diareice specifice agenților patogeni, fiind verificată totodată siguranța sistemelor de aprovizionare cu apă.
Aceste studii implică cetățenii și comunitățile pentru a observa practicile existente, pentru a îmbunătăți comunicarea și asumarea riscurilor. Împreună cu factorii de decizie politică, se concep structuri de evaluare ale impactului economic al bolilor diareice legate de climă și se calculează valoarea intervențiilor în domeniul sănătății planetare pentru a preveni aceste boli.
În final, proiectul va crește capacitatea de adaptare pe termen lung și reziliența la schimbările climatice în Europa și nu numai, prevenind îmbolnăvirile și decesele inutile cauzate de bolile diareice transmise prin apă.
Comentarii
comentarii