Acasă Actualitate Patru terase fără autorizație din zona centrală a Timișoarei, desființate

Patru terase fără autorizație din zona centrală a Timișoarei, desființate

DISTRIBUIȚI

Joi, 25 august, Primarul Dominic Fritz anunță pe pagina sa de Facebook că patru terase din zona centrală a Timișoarei au fost desființate pentru că nu sunt autorizate și nu plătesc pentru spațiul public ocupat. Două sunt din Piața Victoriei, una din Libertății și una în Unirii. În rest, toate terasele din zona de promenadă ar respecta reglementările de specialitate.

„Avem câteva zeci de terase în zona centrală a Timișoarei. Toate, cu excepția a patru dintre ele, sunt autorizate și plătesc pentru spațiul public pe care îl folosesc pentru afacerea lor. În această dimineață am trecut la desființarea celor patru care sfidează comunitatea: două sunt în Piața Victoriei, una în Libertății și una în Unirii. După luni de somații și amenzi repetate să intre în legalitate pe care le-au ignorat am luat măsura de a elibera noi domeniul public. Toate cheltuielile de desființare, transport și depozitare vor fi recuperate de la proprietari.

Este un gest de normalitate și de corectitudine față de majoritatea restaurantelor și teraselor care respectă legea și regulile locale. Știu că este o măsură care a fost extrem de rar aplicată în anii trecuți, pentru că a existat o complicitate între cei care ar fi trebuit să aibă grijă de patrimoniul public și cei care îl exploatau ilegal, în detrimentul celor corecți. S-a terminat cu «se poate oricum». Legea e aceeași pentru toți și voi continua lupta pentru respectarea patrimoniului Timișoarei. Timișorenii vor un centru viu, dar s-au săturat de nesimțire”, explică primarul.

În postarea sa, acesta dă și exemplul a două terase din Piața Libertății: una are autorizație și plătește taxe; cealaltă, nu.

Comentarii

comentarii