Acasă Eveniment Paul Mînzu, liderul grupării infracționale din dosarul prostituatelor minore pentru VIP-uri, a...

Paul Mînzu, liderul grupării infracționale din dosarul prostituatelor minore pentru VIP-uri, a ajuns de unde a plecat: în Arestul Poliției Timiș

DISTRIBUIȚI

Paul Mînzu, liderul grupării infracționale din dosarul prostituatelor minore pentru VIP-uri, a ajuns, marți, de unde a plecat: în Arestul Poliției Timiș, pentru următoarele 30 de zile

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au confirmat mandatul de arestare preventivă pe 30 de zile, al lui Mînzu Paul, liderul grupării infracţionale din dosarul Prostituate minore pentru VIP-uri, emis în urmă cu o lună de Tribunalul Timiş, la solicitarea DIICOT Timişoara. Mînzu a ajuns în Arestul Poliţiei Timiş.
El a fost reţinut la începutul lunii iulie, pentru 24 de ore, de DIICOT Timişoara, dar a fost eliberat, întrucât expirase Ordonanţa, iar când magistraţii Tribunalului Timiş au decis arestarea lui pentru 30 de zile, suspectul a fost de negăsit, fiind prins, luni, într-un apartament din Bucureşti.
Paul Mînzu este reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi constituire de grup infracţional organizat.
Dosarul este unul complex, printre cei care profitau de serviciile minorelor aflându-se şi oameni ai legii, un poliţist şi un judecător de la Judecătoria Timişoara.
Potrivit anchetatorilor, în luna iunie, mai multe persoane au fost reţinute de DIICOT Timişoara în dosarul de trafic de persoane în care au fost identificate peste 25 de victime minore, iar altele au fost puse sub control judiciar.
Printre persoanele reţinute au fost liderul grupării, Paul Mînzu, Ovidiu Torj, fostul soţ al Brigittei Năstase, actuala soţie a lui Ilie Năstase, dar şi poliţistul Ovidiu Gîţan, de la Secţia nr. 1 Timişoara. Printre cele şapte persoane cercetate sub control judiciar se află judecătorul Nicolae Aurel Tomuş de la Judecătoria Timişoara şi DJ Gino Manzotti de la DJ Project.
Potrivit procurorilor, suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea.
Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mînzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.
Persoanele vătămate erau de regulă plasate unor persoane importante cu atribuţii în domeniul juridic (judecători, avocaţi), medical, şi în rândul celor care asigurau ordinea (agenţi de poliţie), iar în cazul în care minorele doreau să întrerupă legătura cu membrii grupării, suspecţii recurgeau la şantaj ameninţând victimele că vor prezenta membrilor de familie unele filme compromiţătoare cu acestea.

Comentarii

comentarii