Deținătorii de păduri din Caraș-Severin nu par prea interesați de paza proprietăților lor. În condițiile în care organele silvice sunt obligate să păzească și sã întreţinã doar pădurile Statului, în cazul celor private problema se poate rezolva printr-o cerere adresată direcției silvice.
Caraș-Severinul e împădurit în proporție de aproximativ 50 la sută din suprafața totală, iar exploatarea abuzivă a pădurilor produce efecte dintre cele mai grave, printre care inundații, alunecări de teren, deșertificarea unor zone întregi. Acestea sunt numai câteva dintre cele mai serioase urmări ale tăierii fără măsură a copacilor, fără a se ține cont de regimul silvic și fără a lua în calcul geografia ariei respective.
Bulgarii, de pildă, simt acum pe propria lor piele exploatarea iraționalã de după anii ’90 a pădurilor lor. Întinse zone deșertificate au luat locul unor pământuri altădată bune, mănoase. O anumită parte a Olteniei se pare că va împărtăși aceeași soartă. Marile dereglări de climă din ultima vreme s-ar putea datora și dispariției unor zone împădurite.
O opinie avizată despre situația pădurilor o are Gheorghe Cahniță, fost director general al Direcției Silvice Județene Caraș-Severin și al Regiei Naționale a Pădurilor, fost subprefect, actualmente important om de afaceri în domeniul agricol. „Problema pădurii nu e proprietatea, consideră Cahniță, ci administrarea suprafețelor împădurite. Că s-au retrocedat păduri e firesc, dar o suprafață de pădure nu e echivalentã cu una arabilă, de pildă. Pădurea are regulile ei speciale, ea nu poate fi exploatată și nici întreținută oricum. Pentru că, acolo unde n-a fost bine întreținută, s-au produs cele mai mari nenorociri. Pe mine din acest motiv m-au dat afară de la Regia Națională a Pădurilor, tocmai pentru că m-am opus distrugerii ei. Am avut nenumărate lupte cu unii parlamentari pe această temă, ei fiind tentați să considere proprietatea asupra pădurilor echivalentă cu cea asupra unor terenuri obișnuite“.
Cahniță arată că organele silvice sunt obligate să păzească și să întrețină doar pădurile aparținătoare statului, nu și pe cele private. Deși problema pazei se poate rezolva gratuit, printr-o simplă cerere către Direcția Silvică, puțin deținători de pădure solicită acest lucru. Mai mult, unii proprietari nici măcar nu sunt din zonele unde dețin arii împădurite. Practic, acolo se poate întâmpla orice, pentru că nu există control asupra zonei respective. Iar atunci când vorbim de pază, trebuie reținut că în cazul pădurii ea se dă organelor silvice cu acte în regulă, nu e deci nici un pericol, pădurea rămâne a proprietarului.
„În Caraș-Severin există cam 30% păduri private, restul aparținând statului, a mai spus Gheorghe Cahniță. Norocul constă însă în faptul că ele nu sunt așezate în marile bazine hidrografice. Nici cota de tăiere nu o depășește pe cea maxim admisă. Județul nostru are, de pildă, o limită de circa un milion de metri cubi pe an, dar nu se taie mai mult de 6-700.000 de metri cubi“. Vorbind de problema furturilor de lemn, Cahniță admite că pădurarii sunt și ei oameni, unora nu le-au mai fost mărite salariile de ani de zile, dar, în general, acești angajați sunt responsabili. Ei știu că tot vor fi prinși, măcar o dată la un an, cineva le va găsi cioatele și le va imputa. Marea problemă e, însă, a accentuat Gheorghe Cahniță, aceea că pădurile private sunt lăsate, de cele mai multe ori, în voia sorţii.
