Acasă Actualitate Pelerinaj la mănăstirea Sfânta Maria Radna

Pelerinaj la mănăstirea Sfânta Maria Radna

867
DISTRIBUIȚI

La Mănăstirea Maria Radna au sosit deja credincioşi din ţară şi stăinătate, cu ocazia Pelerinajulului în cinstea solemnităţii Ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Maicii Domnului. Vor fi oficiate slujbe în limbile română, maghiară şi germană.

La mănăstirea catolică din Lipova au loc slujbe speciale la care vin să asiste mii de oameni, catolici dar şi ortodocşi sau de alte culte creştine. A devenit o adevărată tradiţie pentru creştini să ia parte la slujbele oficiate la biserica mănăstirii, care adăposteşte şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Tot o tradiţie respectată în fiecare an este aceea de a căuta „lacrimile Maicii Domnului”, în pădurea din spatele mănăstirii, unde oamenii sapă cu crengi în pământ pentru a aduna micile rădăcini care, se spune, au efect benefic asupra sănătăţii dacă sunt puse într-un pahar cu apă care se bea ulterior. Legenda spune că lacrimile apar doar în 15 august, singura zi când ele pot fi culese şi păstrate apoi cu grijă.

Comentarii

comentarii