Acasă Actualitate Peste 1.000 de pelerini din Banat au participat la hramul mănăstirii Fârdea,...

Peste 1.000 de pelerini din Banat au participat la hramul mănăstirii Fârdea, alături de IPS Ioan

DISTRIBUIȚI

Mănăstirea Fârdea din județul Timiș a fost înființată în anul 2001 de vrednicul de pomenire mitropolit Nicolae, mai întâi ca schit, iar piatra de temelie s-a pus de către PS Lucian episcopul Caransebeșului, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei, la 12 august 2001.

Vatra monahală este aşezată la poalele Munților Poiana Ruscă, în vecinătatea lacului Surduc. În acest loc al rugăciunii și isihiei, serviciile religioase se oficiază în biserica nou construită şi sfinţită la 12 octombrie 2003.

În anul 2004 au fost finalizate lucrările la chilii, aşezate sub formă de căsuţe de jur împrejurul bisericii, precum şi la turnul clopotniţă. În ultimii ani au fost construite corpul principal de chilii şi stăreţia.
În atelierele de croitorie ale mănăstirii sunt confecționate, veşminte clericale, acoperăminte pentru biserică, prapori, epitafe ş.a.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit peste 1.000 de pelerini veniți din Timiș, dar și din alte zone din Banat, la mănăstirea Fârdea, aflată în proximitatea lacului Surduc.

Slujbele religioase închinate praznicului au debutat de sâmbătă seara, după programul liturgic îndătinat, oficiat de slujitori de la mai multe parohii şi mănăstiri timişene, împreună cu protos dr. Nectarie Arvai și ierom. Maxim Anton, duhovnicii mănăstirii.

Bucuria celor peste 1000 de pelerini, veniţi la sărbătoarea hramului a fost încununată de prezenţa în mijlocul obştii a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Chiriarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi de la parohiile şi mănăstirile învecinate. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Dorin Covaci, protopopul Făgetului, prot. Caius Andrașoni de  Protopopiatului Timișoara II, pr. Bujor Păcurar, fost protopop de Făget, precum și alți preoți din eparhie.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al studenţilor timişoreni din A.S.C.O.R. Timișoara, veniți și pentru a ajuta la pregătirea hramului mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Ioan a subliniat rolul Maicii Domnului în viața de rugăciune a fiecărui credincios, precum și puterea ei de mijlocire înainte Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.

„Mântuitorul Iisus Hristos a chemat-o pe Maica Sa la răsplată, mângâiere și la bucurie veșnică. Să plângem pentru cei care nu au dus o viață în duhul Evangheliei lui Hristos, însă nu și pentru cei care și-au trăit viața după poruncile Domnului, și care pășesc spre bucuria Împărăției Lui Dumnezeu. Mamelor și părinților, rugați-vă să rodiți sfinți pentru neamul nostru românesc și pentru patria de sus, pentru cer. Dumnezeu nu-și împodobește Raiul cu pomi, ci cu sfinți, care sunt icoanele vii ale lui Hristos”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

La finalul sfintei Liturghii toți pelerinii, veniți din întreg Banatul au primit caserole cu alimente, pregătită din timp și cu multă dragoste de obștea monahală, prin grija monahiei Antonia Sfrijan, stareța mănăstirii.

 

Comentarii

comentarii