Acasă Actualitate Peste 200 de oameni de ordine la Poli – Botoşani

Peste 200 de oameni de ordine la Poli – Botoşani

DISTRIBUIȚI

Derby-ul etapei a cincea a Diviziei Naţionale de Fotbal, ACS Poli – FC Botoşani, este considerat de autorităţi un meci cu grad mediu de risc. Cu toate acestea, importante forţe de ordine vor veghea la buna desfăşurare a partidei.

Peste 130 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara, 70 de poliţişti locali plus zeci de oameni de ordine angajaţi de club vor fi în alertă vineri, 16 august. Partida începe la ora 19, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara.  În cazul producerii unor incidente sau încălcări ale unor prevederi legale în incinta stadionului sau în afara acestuia, forţele de ordine pot fi sesizate de orice persoană sau se sesizează din oficiu. Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se execută de către efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandatului grupării mobile, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie.             
Pătrunderea în stare de ebrietate în zona stadionului şi în interiorul acestuia, încercarea introducerii de băuturi alcoolice în arena sportivă, refuzul de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de forţele de ordine, căţăratul pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună, aruncarea cu obiecte de orice fel spre alţi spectatori sau asupra forţelor de ordine, adresarea de injurii sau expresii vulgare, pătrunderea pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sunt câteva dintre faptele sancţionate de Legea nr. 4/2008.
Având în vedere că partida va începe la ora 19 este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului „Dan Păltinişanu”, în intervalul orar 17 – 21.
           

Comentarii

comentarii