Acasă Actualitate Peste 3.000 de doze de vaccin anti-coronavirus, administrate joi, în Timiș. Niciuna...

Peste 3.000 de doze de vaccin anti-coronavirus, administrate joi, în Timiș. Niciuna la medicii de familie

379
DISTRIBUIȚI

Conform notei informative emise de DSP Timiș vineri, 9 aprilie, în ultimele 24 de ore au fost administrate 3.037 de doze de vaccin anti-coronavirus. Dintre acestea, 2.712 au fost de Pfizer, 270 de Moderna și 55 de AstraZeneca. Ultimele se presupune că se administrează inclusiv la medicii de familie, însă joi nicio persoană nu a ales această variantă, totalul dozelor administrate în campania pilot lansată la Timișoara rămânând la 10, toate administrate în prima zi, miercuri.

Pe de altă parte, pe etape, în ultimele 24 de ore, 59 de timișeni s-au vaccinat în prima, 1.445 în cea de-a doua și 1.533 în cea de-a treia. Alte 678 de persoane au primit joi rapelul. De la debutul campaniei de vaccinare, în județul Timiș s-au folosit 157.631 de doze de vaccin, 115.202 persoane primind măcar o doză, iar 42.429, inclusiv rapelul.

„Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,07% reacții post-vaccinale, de intensitate scăzută spre moderată (115 reacții în total). Ultima reacție post-vaccinală raportată a fost de tip alergic, s-au administrat imediat antialergice și s-a remis.

Vaccinarea este soluția optimă pentru imunizarea împotriva COVID-19, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, transmit reprezentanții DSP Timiș.

Comentarii

comentarii