Acasă Actualitate Peste 5.000 de manifestanți la protestul din Piața Victoriei – FOTO

Peste 5.000 de manifestanți la protestul din Piața Victoriei – FOTO

DISTRIBUIȚI

Duma 47Protestul antiguvernamental din Piața Victoriei de la Timișoara au început luni, la ora 19,00, cu câteva sute de persoane, dar în câteva zeci de minute s-au adunat peste 5.000 de oameni, în timp ce alte persoane în grupuri sau individual continuă să sosească în fața Operei.

Manifestația a debutat cu difuzarea imnului Revoluției locale din 1989, ”Timișoara, Timișoara”, iar apoi cu Imnul UE, după care a urmat Imnul de stat al Românei.
Participanții la manifestare au pancarte cu înscrisuri noi ”Vă oprește strada să continuați prada”, ”Până nu plecați rămânem supărați”, ”Dragnea, proiecta-ți-aș casa”, ”Munceam și ne-ați deranjat” sau mai vechi ”Și Ion Creangă a plătit pentru cireșele furat”, “Demisia”, ”DNA să vină să vă ia”, ”Dreptate, nu politicieni corupți în libertate”.
Majoritatea celor prezenți sunt tineri, dar și adulți și pensionari.
La Timișoara nu s-a anunțat nicio contramanifestație din partea PSD.

{vsig}0602proteste{/vsig}

 

Comentarii

comentarii