Acasă Actualitate Plata alocaţiei pentru nou-născuţi, în luna august

Plata alocaţiei pentru nou-născuţi, în luna august

DISTRIBUIȚI

În perioada 10-12 august, se efectuează plata alocaţiei şi trusoului pentru nou-născuţi, pentru persoanele care au depus cereri în perioada 26 aprilie – 21 mai 2010 şi pentru persoanele care au depus, până în 5 august 2010, cereri de reprogramare a restanţelor. Plata se face, ca de obicei, la sediul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara, din strada Platanilor nr. 2. Programul de efectuare a plăţilor este următorul: marţi, 10 august 2010 : 12.00 – 14.00 şi 15.00 – 17.00, miercuri, 11 august 2010: 9.00 – 13.30, joi, 12 august 2010: 9.00 – 13.30 şi 15.00 – 17.00. Părinţii care au depus actele înainte de 26 aprilie 2010 şi nu au ridicat banii conform programării trebuie să depună o cerere pentru reprogramare, tot la sediul serviciului. “Pentru reprogramari la plăţi restante vă puteţi adresa zilnic, între orele 8.30 – 14.30, iar marţea şi joia, şi între orele 15.00 – 17.30. Relaţii suplimentare la tel: 0256/ 214.572, 0356/179.103”, spune Mihaela Buzilă Petrescu, şefa Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara.

Comentarii

comentarii