Acasă Eveniment Poliţia Locală Timişoara sprijină campania „Timişoara curată”

Poliţia Locală Timişoara sprijină campania „Timişoara curată”

DISTRIBUIȚI

patrula3Luna aceasta la Timişoara a început campania „Timişoara curată”, campanie ce îşi propune sensibilizarea timişorenilor în ceea ce priveşte aruncatul chiştoacelor de ţigări pe jos. Poliţia Locală Timişoara a fost receptivă la această nouă campanie civică şi va demara săptămânal controale pentru depistarea celor care aruncă cu nesimţire chiştoace de ţigări pe jos. Anul trecut, agenţii locali din oraş au aplicat aproape 600 de sancţiuni celor care aruncau la întâmplare mucuri de ţigară, seminţe şi ambalaje. Cei prinşi că nu au respectat legile bunului-simţ  au fost sancţionaţi cu amenzi de 500 de lei. Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, spune că agenţii locali monitorizează toate zonele în care se aruncă chiştoace de ţigări pe jos. „Una dintre zonele pe care o avem în atenţie cu privire la aruncarea de chiştoace de ţigări şi alte resturi de deşeuri menajere este Calea Aradului, în parcarea situată vizavi de Piaţa Verde, unde se strâng frecvent diverse persoane şi fac mizerie. S-au efectuat verificări atât la firmele din zonă, pentru a se stabili dacă respectă prevederile legale referitoare la deţinerea de scrumiere, dar s-au efectuat şi patrulări pentru a depista persoanele care aruncă resturile. În trecut, în acest loc au mai fost amendate persoane care aruncau ţigări pe jos. Noi vom monitoriza în continuare toate zonele, fie ele centrale sau secundare”, spune Dana Seracin. Zona respectivă din Calea Aradului va fi curăţată de Retim, iar reprezentanţii acestei instituţii au declarat că întotdeauna au avut în vedere locaţia din apropierea Pieţei Verzi, pe care au şi  igienizat-o de mai multe ori.

Comentarii

comentarii