Acasă Sport Politehnica Timișoara merge mai departe în Cupa României

Politehnica Timișoara merge mai departe în Cupa României

DISTRIBUIȚI

Poli Timișoara este cu un pas mai aproape de a atinge obiectivul propus la începutul sezonului de a ajunge în finala Cupei României, bănățenii reușind să treacă în meciul din turul al V-lea al Cupei de cei de la echipa Național Sebiș. Echipa folosită de tehnicianul Vali Velcea s-a asemănat foarte mult cu garnitura folosită în meciul din campionat cu FC Olt, astfel că primul 11 al Politehnicii a fost format din Lepmets, Scutaru, Mera, Ilie, Sepsi, Popovic, Zaluschi, Tameş, Curtean, Goga și Axente. Partida a fost un eveniment în Sebiș, oficialii echipei gazdă organizând înainte de partidă un spectacol aviatic pentru spectatorii prezenți. Alb-violeții au început ezitant înfruntarea, echipa din Sebiș reușind să deschidă scorul repede în minutul 10. Șocul primirii golului a fost depășit repede de jucătorii timișoreni, Tameș reușind să readucă egalarea în urma unei lovituri de pedeapsă. După marcarea celor două goluri ambele echipe au încercat să se neutralizeze reciproc printr-un joc agresiv, însă, până la finalul primei reprize nici una dintre combatante nu a mai reușit să găsească drumul spre gol. Actul secund al partidei a debutat cu o mare ocazie de gol în contul Politehnicii, Goga ratând din opt metri golul 2. Dominarea formației alb-violete s-a accentuat pe măsură ce partida se apropia de final, Tameș, Goga și Zăgrean bifând cele mai mari ocazii de gol ale reprizei pentru timișoreni. Golul calificării în 16-imile Cupei României a venit în ultimele secvențe ale întâlnirii, Popovici reușind să lovească pe contraatac, aducând victoria și implicit calificarea pentru Politehnica. Scorul final al meciului dintre Poli și Național Sebiș a fost 2-1, alb-violeții așteptând acum tragerile la sorți pentru faza următoare a Cupei. După meci, tehnicianul grupării de pe Bega, Vali Velcea, s-a arătat mulțumit de victoria obținută de elevii săi, însă nu a putut ascunde nemulțumirea legată de greșelile personale pe care unii dintre fotbaliștii bănățeni le fac, greșeli ce puteau să o coste pe Poli chiar calificarea. Următoarul meci al bănățenilor este cel din etapa cu numărul patru din Liga a II-a, împotriva celor de la Gloria Bistrița. Partida este programată să se desfășoare luni, de la ora 19.00, pe terenul echipei din Bistrița.

Comentarii

comentarii