Acasă Actualitate Polițiștii locali îi pândesc pe cei care abandonează deșeuri

Polițiștii locali îi pândesc pe cei care abandonează deșeuri

390
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au desfășurat o acțiune de pândă și supraveghere a în zonele unde se abandonează frecvent deșeuri. Echipajele au urmărit neregulile de pe străzile Teiului, Labirint, Moților, Treboniu Laurian, Tiberiu Timișan Pop, C. Negruzzi, în spatele Bisericii Sârbești, I. Neculce, Mehadia. În total, au fost acordate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.700 lei.

Polițiștii locali acționează permanent pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, atât în cazul celor care aruncă resturi pe străzi, unde contribuie la formarea de rampe clandestine de deșeuri, cât și în privința celor care aruncă pe domeniul public diverse resturi alimentare și nealimentare. Aceste acțiuni se desfășoară pe toate planurile, fiind implicați și ceilalți polițiști locali aflați în patrulare, care, la rândul lor, aplică sancțiuni.

Patru dintre cazurile menționate au fost identificate și cu ajutorul cetățenilor care au semnalat astfel de situații. Poliția Locală atrage din nou atenția că sancțiunile pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public sunt între 500 și 1000 lei pentru persoanele fizice și pot ajunge până la 2500 lei pentru persoanele juridice. Autoritățile vor continua monitorizarea curățeniei pe domeniul public și în perioada următoare.

Comentarii

comentarii