Acasă Actualitate Poza democraţiei, acum 20 de ani

Poza democraţiei, acum 20 de ani

1364
DISTRIBUIȚI

Fotografia aceasta, pentru care-i mulţumesc colegului Adi Pîclişan, reprezintă chipurile foştilor candidaţi pentru funcţia de primar al Timişoarei, în anul 2000.

Atunci se făceau dezbateri publice, candidaţii, fie pentru postul de primar, pentru consiliul judeţean sau pentru alte posturi de consilieri

nu refuzau confruntările, cu public sau televizate, înregistrări audio, ca semn al democraţiei autentice.

Spaţiul comunicării publice în România a secătuit în ultimii ani şi modelul pe care l-au creat campaniile pentru alegerile prezidenţiale din ultimii ani nu a fost unul pozitiv. Foarte mulţi candidaţi refuză dezbaterile publice.

Oamenii pe care-i regăsim în această fotografie, indiferent pentru câte procente ştiau că vor concura în momentul respectiv, nu s-au temut nici de întrebările incomode ale sălii, nici ale jurnaliştilor, nici de întrebările pe care şi le-au pus ei înşişi unii altora.

Acum asistăm la o stingere a democraţiei, la spargerea democraţiei cu bocancii grei şi duri ai persoanelor care se tem, ai candidaţilor cărora le este frică de contracandidaţi.

Această fotografie va rămâne în istorie. Păcat că ea reprezintă fotografia începutului sfârşitului democraţiei în Timişoara!

Sperăm că anul 2020 a fost ultimul în care vreun candidat a refuzat dezbaterea publică, aşa cum a făcut-o, în cazul Timişoarei, candidatul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii