Acasă Eveniment Președintele Consiliului Județean Arad explică soarta drumurilor (foto nicolae ioţcu)

Președintele Consiliului Județean Arad explică soarta drumurilor (foto nicolae ioţcu)

DISTRIBUIȚI

iotcuNicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, solicită Guvernului Ponta şi ministerului condus de Liviu Dragnea urgentarea rezolvării problemei  drumurilor judeţene Arad-Şiria şi Arad-Felnac, precum şi a tuturor celorlalte drumuri incluse în fostul Program Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Concret, spune Nicolae Ioțcu,  Legea 21/7 martie 2013 prevede că obiectivele de investiţii, respectiv sectoarele de drum la care nu au început lucrările de construcţie, preluate în administrare de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de la beneficiarii finali se retransmit în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale. De la apariţia acestei legi a trecut aproape o lună şi jumătate, iar Guvernul Ponta nu a stabilit încă normele de aplicare. Procedural, ministerul trebuie să propună un protocol de predare-primire a amplasamentelor acestor drumuri, protocol care trebuie aprobat prin şedinţă de consiliu judeţean.  „Drumurile incluse în PNDI  nu mai sunt ale Guvernului, dar nu sunt nici ale administraţiilor locale, pentru că ele aparţin constructorului care a licitat execuţia. Am avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în care am cerut clarificarea situaţiei drumurilor din PNDI. Există o serie de paşi care mai trebuie realizaţi pentru drumurile să reintre în administrarea autorităţilor publice locale, adică a primăriilor, respectiv a Consiliului Judeţean şi solicit Guvernului să urgenteze această procedură. Tergiversarea acestei situaţii nu ajută pe nimeni şi în nici un caz cetăţenii care circulă pe aceste drumuri. În plus, amânarea rezolvării problemei va crea o serie de întârzieri pentru demararea procedurilor necesare începerii lucrărilor”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Județean Arad. Mai mult, Nicolae Ioţcu a prezentat cazul aparte al drumului Arad-Şiria, drum unde au început lucrările în baza fostului program PNDI. Legea 21/7 martie 2013 prevede că lucrările începute vor fi continuate de către Guvern. „Solicit Guvernului să clarifice această situaţie cât mai repede şi să se decidă dacă va continua să finanţeze proiectul Arad-Şiria sau va face procedurile pentru a-l transmite Consiliului Judeţean Arad”, a explicat Nicolae Ioțcu. Cât despre tronsonul Arad-Secusigiu, Consiliul Județean dorește să-l poată prelua pentru a-l moderniza. Drumul este plin de gropi și pentru că s-a tergiversat cu începerea lucrărilor, nu mai poate fi reparat.

Comentarii

comentarii