Acasă Eveniment DSP Timiş a verificat 93 de fântâni în Timişoara şi 38 în...

DSP Timiş a verificat 93 de fântâni în Timişoara şi 38 în Lugoj: “Apa este bună de băut!”

DISTRIBUIȚI

dsp timis -foto fantani fantani in timisoara DSCF7720Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a încheiat, la sfârşitul lunii martie, acţiunea de verificare a surselor de apă potabilă din Timişoara şi din Lugoj, respectiv a fântânilor publice forate. Dana Şpac, PR DSP Timiş, a spus că, timp de o lună, medicii de la compartimentul evaluare factori de risc din mediul de viaţă şi muncă, din cadrul DSP Timiş, au prelevat şi analizat probe de apă de la 93 de fântâni publice forate în Timisoara şi de la alte 38 de fântâni din Lugoj. “Raportul final este unul pozitiv deoarece confirmă faptul că apa din aceste surse este bună de băut şi poate fi consumată fără rezerve. Compartimentul specializat al DSP Timiş are o colaborare permanentă cu firma ce administrează fântânile forate şi căreia îi face recomandările necesare, ori de câte ori se ivesc probleme. Sursele de apă sunt supravegheate constant de către inspectorii DSP Timiş şi analizate trimestrial sau când este nevoie”, a spus Şpac.

Comentarii

comentarii