Cererea de revizuire a fost depusă la registratura Judecătoriei Ineu printr-un reprezentant al Instituției Prefectului – Județul Arad și a fost întocmită în urma constatării falsului în privința Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003 (prin care Mairovitz Ecaterina este desemnată moștenitoare legală în cota de 1/1 părți din masa succesorală aparținând defunctei Grosz Elena născută Weisz), efectuată prin Ordonanța din data de 17.02.2016 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara și menținută prin Sentința penală nr. 203/PI/13.07.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, și luând în considerare împrejurarea că acest Certificat de moștenitor a fost determinant în pronunțarea Sentinței civile nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu.
Prin Cererea de revizuire se solicită admiterea sa și pe cale de consecință schimbarea în totalitate a Sentinței antemenționate a Judecătoriei Ineu, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulate de către Mihai Colțeu Alexandru și Viorica Colțeu împotriva Hotărârii nr. 553/14.12.2005 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad.
Comentarii
comentarii