Acasă Administraţie Primăria Reșița: Nu aveți acte de identitate și vreți să votați în...

Primăria Reșița: Nu aveți acte de identitate și vreți să votați în decembrie? Iată ce trebuie făcut!

DISTRIBUIȚI

primaria a resittaAlegerile din 11 decembrie sunt aproape și mulți cetățeni nu au acte de identitate sau trebuie să le schimbe, de aceea Primăria Reșița îi atenționează pe cei în cauză să se prezinte la sediul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Reșița, situat pe str. Libertății nr. 18, în vederea obținerii unui nou act de identitate:
– persoanele ale căror acte de identitate au expirat sau care vor expira în următoarele 180 de zile
– persoanele care și-au modificat numele ca urmare a schimbărilor intervenite în statutul civil al acestora, respectiv căsătorie, divorț etc.
– persoanele care și-au schimbat domiciliul
–  persoanele care au actul de identitate deteriorat, pierdut sau furat
– persoanele a căror imagine din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia actuală a titularului actului de identitate.
Menționăm, mai jos, documentele necesare pentru eliberarea unui nou act de identitate:
– certificatul de naștere, original și copie
– certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie
– hotărâre de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie
– certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate în cazul soțului aparținător, original și copie
– certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie
– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu precum și, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reședință, original și copie, iar, în cazul în care nu este titular, este necesară prezența titularului cu actul de identitate
– taxa de 7 lei reprezentând contravaloarea cărții de identitate și taxa de timbru de 5 lei, în situațiile prevăzute de lege, care se achită la casieria din incinta serviciului. Precizăm că termenul de eliberare a actelor de identitate este de 7 zile calendaristice de la data depunerii cererii, iar pentru înscrierea mențiunilor de reședință este de 5 zile calendaristice de la data depunerii cererii –a inforamt Primăria Reșița, luni 24 octombrie.

Comentarii

comentarii