Lucrările care se execută pe stradă Făgăraşului sunt lucrări finanţate din fonduri europene, în cadrul Programului POS Mediu I – program de reabilitare şi extindere a conductelor de aducţiune, reţelelor de distribuţie şi reţelelor de canalizare din Reşiţa, beneficiar – SC Aquacaras SA, constructor-Asocierea SC Hidroconstrucţia SĂ şi SC Electrosistem SRL.
Având în vedere tergiversarea lucrărilor de refacere, disconfortul produs şi, nu în ultimul rând, potenţialul pericol la adresa siguranţei cetăţenilor, autoritatea publică locală a avertizat în repetate rânduri, atât verbal cât şi în scris, atât constructorul cât şi beneficiarul asupra faptului că lucrările sunt în întârziere, nefinalizate şi nerefăcute zonele afectate de lucrări. De asemenea, au fost întocmite sancţiuni contravenţionale.
Menţionăm că autoritatea publică locală este preocupată de eliminarea disconfortului produs şi a convocat de nenumărate ori toţi factorii responsabili de lucrările pe POS Mediu.
În momentul de faţă, constructorii au fost notificaţi privind faptul că municipalitatea nu va mai elibera alte permise de spargere până nu se iau toate măsurile de finalizare a lucrărilor demarate pe rază municipiului Reşiţa – spune pentru primar, viceprimarul Ioan Crina.
Comentarii
comentarii