Acasă Administraţie Primăria Timișoara transformă în compost deșeurile și resturile vegetale colectate de pe...

Primăria Timișoara transformă în compost deșeurile și resturile vegetale colectate de pe spațiile verzi

DISTRIBUIȚI

Nimic nu se aruncă, totul se transformă, ne asigură Primăria Timișoara atunci când e vorba despre deșeurile vegetale colectate din oraș. Acestea sunt predate la un operator specializat și sunt transformate în compost. Cetățenii sunt rugați să lase frunzele adunate în grămezi, nu în saci, urmând să fie ridicate.

Firmele angajate de Primăria Timișoara derulează  mai multe acțiuni de curățenie pe spațiile verzi din oraș, prin care sunt înlăturate deșeurile și corpurile vegetale. Campania are ca scop salubrizarea și amenajarea spațiilor verzi.

Deșeurile adunate nu sunt aruncate la întâmplare, ne asigură municipalitatea, la fel și resturile  colectate de cetățeni.

”Punem un accent deosebit pe protejarea mediului înconjurător și promovarea practicilor sustenabile în gestionarea spațiilor verzi. Materialul vegetal rezultat în urma degajărilor va fi gestionat în conformitate cu standardele ecologice și va fi transportat la un centru specializat, unde va fi transformat în compost, utilizat ulterior pentru fertilizarea solului din parcuri și rondurile de flori. Încurajăm cetățenii să sprijine aceste acțiuni și să fie parteneri activi în menținerea și îngrijirea spațiilor verzi din oraș. Frunzele rezultate după măturarea trotuarelor sau alte deșeuri vegetale nu trebuie să fie depozitate în pungi de plastic, ci lăsate grămezi, iar echipele responsabile le vor ridica și revalorifica”, a anunțat primăria.

Echipele partenerilor sunt pe teren și au început luni activitatea de curățare în zonele:  Dacia, Amforei, Teiului, Timiș, Brandusei, Labirint, Dropiei, Bucovinei, Mehedinți, Pasteur, Pomiculturii, Olanda, Irlanda, Holdelor, Carol Davila, Albinelor. Acțiunile continuă și astăzi și se prelungesc spre străzile: Eternității, Bârsei, Steaua, Titus Mureșan, Secerii, Florilor, Ceferiștilor, Ana Ipătescu, Victor Hugo, Aluniș, Cercului și în zonele: Liniștei, Amurgului, Scărișoara.

Comentarii

comentarii