Acasă Actualitate Primarul Fritz pierde “la masa verde” în faţa fostului edil, care-i cere...

Primarul Fritz pierde “la masa verde” în faţa fostului edil, care-i cere să-şi prezinte lucrările făcute în mandatul de primar

DISTRIBUIȚI

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, îi cere de mai mult timp actualului edil, Dominic Fritz, să-şi prezinte proiectele propii şi lucrările derulate în cetate, în mandatul cu care a fost învestit în urma alegerilor din 2020.

Primarul Fritz se face că nu înţelege şi merge mai departe cu laudele pe proiectele şi finanţările iniţiate/câştigate deja de administraţia Robu. Un fel de: unul bate cuie, altul le scoate în urma lui.

“Îi cer a n-a oară primarului Fritz să iasă şi să mă contrazică, prezentând un tabel cu toate lucrările ce s-au derulat şi se derulează în oraş în aceşti ani de când este el primar, cu sumele conexe fiecăreia, cu data pornirii lor – asta însemnând data aprobării de rigoare din Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate -, iar la cele pe fonduri europene sau guvernamentale, cu datele depunerii documentaţiei în vederea finanţării, respectiv aprobării finanţării”, spune Nicolae Robu, într-o postare pe Facebook.

Dintotdeauna, până la venirea în fruntea oraşului, prin intoxicare informaţională şi manipulare, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei acestei ţări – toate acestea posibile numai printr-o susţinere cu sume uriaşe şi influenţă din partea unor grupuri de interese -, din grijă pentru copiii oraşului, verile erau folosite pentru zeci şi zeci de intervenţii remediative şi de igienizare în, cvasitotalitatea şcolilor oraşului, spune fostul edil.

“Pentru a putea face aceste intervenţii –ca şi intervenţiile similare din spitalele municipalităţii etc- în condiţii cât mai bune, atât sub aspectul frontului atacat, cât şi din punct de vedere calitativ, ca preţ şi ca timing, în 2014, am creat în societatea Primăriei, Colterm, prin recalificarea unor angajaţi care altfel ar fi trebuit daţi afară, dar şi prin câteva angajări de personal gata specializat, o divizie de construcţii şi instalaţii pentru construcţii. Astfel, fără licitaţii consumatoare de timp şi cu toţi banii daţi din bugetul local rămaşi ”în casă” –Colterm este o societate 100% a Primăriei-, am putut face faţă cu brio multiplelor necesităţi în domeniu, majoritatea chiar stringente.

A trebuit să ajungă în fruntea oraşului această echipă de netrebnici, care mai de care mai incapabili, însă performeri adevăraţi la capitolul înavuţire personală -urmăriţi-le declaraţiile de avere!-, ca lucrurile să fie date peste cap şi în acest sector, ca în toate celelalte, de fapt.

Primarul Fritz –eu susţin ilegitim şi aştept să mă dea în judecată pentru această susţinere!- şi şleahta ce-l acompaniază au desfiinţat ce am construit eu cu echipa mea şi acum caută cu disperare firme care să facă în şcoli ce făceau echipele de lucru Colterm.

Colterm făcea treaba cu cca 300.000 euro pe an, Fritz oferă firmelor pe care le caută 1 milion de euro pe an şi asta pentru mult mai puţine lucruri de făcut decât făcea Colterm –vorba vine că le caută, vor fi, în mod sigur, ca de obicei, firme din clientela usr-istă, adică: firme cu un angajat sau chiar cu niciunul şi cu zero lei venituri în întreaga lor existenţă, cum s-a întâmplat în zeci de alte situaţii sub Administraţia Fritz!-.

Cine va suferi? Evident, bieţii noştri copii / nepoţi -copiii Timişoarei- şi dascălii lor, care vor trebui să facă şcoală în condiţii improprii.

În tot acest timp, acest personaj de care este imposibil să nu se ocupe într-o zi instituţiile de rigoare ale Statului Român, se laudă cu neruşinare cu investiţii record, cu lucrări în premieră, când absolut toţi banii cu care se laudă, toate proiectele, toate lucrările –inclusiv cele declarate de el ca fiind în premieră- sunt moşteniri de la Administraţia Robu, cu care el s-a trezit în faţă –ca în zicerea populară românească ”Pară mălăiaţă în gură la Nătăfleaţă”-.

Îi cer a n-a oară Primarului Fritz să iasă şi să mă contrazică, prezentând un tabel cu toate lucrările ce s-au derulat şi se derulează în oraş în aceşti ani de când este el primar, cu sumele conexe fiecăreia, cu data pornirii lor –asta însemnând data aprobării de rigoare din Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate-, iar la cele pe fonduri europene sau guvernamentale, cu datele depunerii documentaţiei în vederea finanţării, respectiv aprobării finanţării.

O astfel de situaţie este dreptul timişorenilor să le fie prezentată, pentru ca ei să poată evalua în deplină cunoştinţă de cauză, dincolo de orice dubiu, ce înseamnă Administraţia Fritz şi ce a însemnat Administraţia Robu.

În lipsa ei, maşinăria de propagandă fritzistă va produce noi victime în rândul oamenilor de bună-credinţă care nici nu-şi pot măcar închipui că cineva i-ar putea minţi într-un asemenea hal, cu o asemenea neruşinare, cum sunt minţiţi de trei ani!”, spune Nicolae Robu.

 

Comentarii

comentarii