Acasă Actualitate Primarul, semafoarele și jurnaliștii

Primarul, semafoarele și jurnaliștii

DISTRIBUIȚI

robu duma23Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a postat duminică, pe Facebook, un mesaj prin care îi asigură pe timișoreni că unele dintre semafoarele montate în cadrul proiectului de management al traficului sunt sincronizate deja.

Primarul promite și că, de la 1 noiembrie, majoritatea semafoarelor vom funcționa în sistem de ”undă verde”. De altfel, conform edilului, blocajele din trafic nu sunt cauzate de semafoare ci din cauza lucrărilor aflate în execuție și în mod special a închiderii Pasajul Jiul-Circumvalațiunii. Pe de altă parte, Nicolae Robu a ținut să precizeze și faptul că numeroasele critici la adresa sa apărute în spațiul public se datorează unor lupte politice și a făcut un ”APEL RESPECT PENTRU TIMIȘOARA”.
”…Acum, aceiași psd-iști care n-au făcut în lungul timpului decât rău Timișoarei și timișorenilor, cu aceleași porta-voci din mass media, oameni de nimic, fără legătură, de fapt, cu jurnalismul, niște paraziți sociali până la urmă, care trăiesc din taxe de protecție și taxe de asmuțire, intoxică populația legat de un alt proiect major al orașului, “Managementul traficului prin controlul computerizat adaptiv al semaforizării, astfel încât să se asigure pe scară cvasigeneralizată unda verde”.
Stimați timișoreni, pentru a ne educa, am fost dați și ne-am dat / ne dăm copiii / nepoții pe mâna profesorilor, când suntem bolnavi, ne dăm pe mâna medicilor, când vrem să ne construim o casă, apelăm la arhitecți, ingineri constructori și ingineri de instalații, etc., etc. Într-un cuvânt, de fiecare dată, apelăm la specialiști.
Cum e posibil, atunci, ca asupra unei probleme atât de dificile, de sofisticate, ca managementul traficului, să nu mai mergem pe mâna specialiștilor, ci să le dăm acestora lecții de cum ar trebui să facă, unde să pună semafoare și unde nu, cum să le regleze, etc., etc., chiar dacă pregătirea noastră, competențele profesionale pe care le avem nu au nicio legătură cu domeniul în speță, un domeniu greu, bazat pe cea mai avansată tehnologie și, totodată, pe cunoștințe matematice de foarte înalt nivel?! Suntem, din nou, în fața unei intoxicări mediatice de ultimă speță, cu substrat evident politico-economic.
Stimați timișoreni, este adevărat că în Timișoara se circulă greoi în această perioadă, dar asta nu din cauza “semafoarelor inteligente”, cum spun intoxicatorii, ci din cauza lucrărilor aflate în execuție și în mod special pentru că unul din cele mai importante trasee de trafic auto, Pasajul Jiul-Circumvalațiunii, este închis!
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL TRAFICULUI PRIN CONTROL COMPUTERIZAT ADAPTIV AL SEMAFORIZĂRII, ASTFEL ÎNCÂT SĂ SE ASIGURE, PE SCARĂ CVASIGENERALIZATĂ, UNDA VERDE, sistem conceput de specialiști, nu de Primar și nici de personalul din Primărie (!!!), NU ESTE ÎNCĂ FUNCȚIONAL ! El parcurge în această perioadă abia etapa de punere în funcțiune a elementelor componente, la nivel individual, respectiv în interrelație, iar abia după aceea se va trece la “învățarea” traficului și, implicit, la ajustarea automată a parametrilor sistemului, astfel încât semaforizarea să ajungă să poată asigura, în decursul a câtorva săptămâni, pe scară cvasigeneralizată, unda verde. TOT ACEST PROCES TEHNOLOGIC DUREAZĂ PÂNĂ ÎN 30.10.2016. PRIN URMARE, ORICE EVALUĂRI ASUPRA SISTEMULUI PÂNĂ ATUNCI SUNT TOTAL LIPSITE DE RELEVANȚĂ, ALTFEL SPUS, TOTAL FĂRĂ SENS!
În concluzie, haideți să arătăm că ne respectăm orașul – deși ar trebui, de fapt, să arătăm mai mult de-atât: ar trebui să arătăm că-l iubim! -, nehărțuindu-l și necalomniindu-l !
Vorbeam, la început, despre respectul pe care trebuie să-l arătăm specialiștilor, pomenindu-i pe profesori, medici, arhitecți, ingineri etc. Asta nu înseamnă, însă, că nu conștientizăm că și ei, specialiștii, mai bine zis o parte dintre ei, uneori pot greși și sunt cunoscute destule cazuri, fie că este vorba de profesori, de medici, de arhitecți, de ingineri sau de oricare alții. În această ordine de idei, dacă, prin absurd, la 1 Noiembrie, vom constata că unele lucruri nu vor fi în regulă în noul sistem de semaforizare, atunci evident că vom cere remedieri, făcând uz de toate pârghiile legale pentru ca în timpul cel mai scurt totul să fie în parametrii propuși.
Până atunci, însă trebuie să avem răbdare și să nu luăm în seamă materialele de intoxicare promovate de niște mizerabili deghizați în jurnaliști (ca să vă faceți o idee cu ce fel de oameni avem de-a face: unul dintre ei, cel mai înverșunat la ora actuală, e adevărat, și pe fondul perspectivei falimentului urmare a audienței tot mai scăzute, mi-a spus, acum câteva luni, de față cu martori: “vezi că e pentru ultima oară când ai intrat fără bani”. Și a fost pentru ultima oară, eu neconcepând să fac compromisuri, să fac concesii mizerabililor!)”, a scris, pe Facebook, primarul Nicolae Robu.

 

Comentarii

comentarii