Acasă Actualitate Primele două contracte semnate prin Programul Regional Vest, în valoare totală de...

Primele două contracte semnate prin Programul Regional Vest, în valoare totală de peste 220 de milioane de lei, vor fi implementate la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin din Timișoara vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. Astăzi, Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, și Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, au semnat contractele de finanțare pentru cele două proiecte care vor fi implementate prin Prioritatea 7 a PR Vest, „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.

Astfel, proiectul „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, Bulevardul Cetății” are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, dintre care aproape 77 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. La finalul proiectului, atât linia de tramvai, cât și trama stradală vor fi reabilitate pe o lungime de 3,5 kilometri; va fi amenajat un traseu de piste de biciclete de o parte și alta a Bulevardului Cetății, pe o lungime de 2,88 km; și se va crea un culoar pietonal prin modernizarea trotuarelor pe o lungime de 3,67 km. De asemenea, vor fi amenajate spațiile verzi pe o lungime de 1,88 km, iar iluminatul public va fi amenajat pe o lungime de aproape 3,4 km.

Pe traseul tramvaiului vor fi amenajate 9 stații publice de transport modernizate, 5 sisteme noi de bike-sharing și 3 sisteme de management al traficului. De asemenea, vor exista 4 tipuri de măsuri de accesibilizare – marcaj tactil, rampe de acces şi sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare. În total, vor fi aproape 20.000 de metri pătrați de spații verzi modernizate și aproape 1.000 mp de spații verzi noi.

Conform contractului, proiectul va fi finalizat până în 30 iunie, anul viitor.

Celălalt proiect pentru care a fost semnat contractul de finanțare astăzi, „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, are o valoare totală de 101 milioane de lei, dintre care 77,8 milioane sunt fonduri nerambursabile. Aici, va fi refăcută și modernizată linia de tramvai, pe o lungime de 3,6 km. Pe toată lungimea traseului va fi reabilitat sistemul rutier existent, dar și trotuarele de pe ambele părți ale căii; și va fi amenajată o pistă de biciclete de aproape 3,4 kilometri.

În plus, 10 stații de transport public vor fi modernizate și vor fi amenajate 4 sisteme noi de bike-sharing; precum și două sisteme de management al traficului. Aproape 10.000 de metri pătrați de spații verzi vor fi modernizate; și vor fi create peste 2.800 mp de astfel de spații. De asemenea, vor exista 4 măsuri de accesibilizare persoane cu dizabilități: locuri de parcare speciale; aplicarea de marcaj tactil; rampe de acces și sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare.

Conform contractului de finanțare, data estimată de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2024.

Mobilitatea reprezintă o componentă vitală a dezvoltării urbanistice și a calității vieții în comunitățile din Regiunea Vest. Într-o lume în continuă expansiune, este imperativ să adoptăm soluții inovatoare și sustenabile pentru a gestiona eficient fluxurile de transport, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a îmbunătăți experiența locuitorilor orașelor noastre. Implementarea infrastructurii pentru biciclete și modernizarea rețelei de transport public sunt doar câteva exemple ale inițiativelor susținute de fondurile europene, care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea calității vieții. De aceea, nu pot decât să mă bucur că primele contracte semnate prin Programul Operațional Vest vizează investiții chiar în această prioritate. Vom continua să fim dedicați implementării proiectelor inovatoare care vor aduce beneficii pe termen lung comunităților noastre și vor contribui la atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Cele două proiecte sunt finanțate prin Intervenția Regională 4.1 a Programului Regional Vest, Mobilitate urbană sustenabilă, apelul de proiecte PRV/4.1/1.1 Mobilitate urbană sustenabilă – UAT municipii. Apelul este unul de tip necompetitiv și oferă un buget total de 157,36 milioane de euro. Proiectele pe acest apel mai pot fi depuse până în 5 aprilie 2024.

Comentarii

comentarii