Organizatorii festivalului JAZZx, care va avea loc la Timişoara, în perioada 5-7 iulie, au anunţat primii artişti care au confirmat prezenţa la eveniment. Printre aceştia se numără artistul experimental MonoNeon, ultimul basist al lui Prince, trio-ul de jazz contemporan GoGo Penguin şi trio-ul Jazzbois.
JAZZx este finanţat de Consiliul Judeţean Timiş, organizat de Muzeul Naţional al Banatului, produs şi dezvoltat de Centrul Cultural PLAI.
Printre primii artişti confirmaţi la JAZZx se numără Jordan Rakei, maestru al neo-soul-ului şi al jazz-ului, care va aduce un amestec captivant de sunete şi improvizaţii inovatoare. De la spectaculoasele sesiuni live pentru COLORS, NPR’s Tiny Desk şi BBC 6 Music până la concertele sold-out la Brixton Academy, Jordan a strâns peste un miliard de audiţii în întreaga lume. A colaborat atât ca autor/producător, cât şi ca solist, cu Loyle Carner, Tom Misch, Disclosure, Bonobo, FKJ şi mulţi alţii.
Trio-ul de jazz contemporan GoGo Penguin va încânta audienţa cu explorarea lor dinamică a jazz-ului modern. Au fost numiţi “Radiohead ai jazz-ului britanic”, însă se inspiră în egală măsură din jazz, rock, cu influenţe minimal. Cu numeroase turnee internaţionale la activ, trupa a concertat la festivaluri de renume mondial precum Coachella, Outside Lands, Fuji Rock, Blue Dot, Montreal Jazz Festival, La Vienne, Pukkelpop, North Sea Jazz.
Pianistul şi compozitorul cubanez Roberto Fonseca va oferi o reprezentaţie incendiară aducând influenţe diverse în sunetul său distinctiv. A devenit unul dintre marii ambasadori ai muzicii cubaneze, cu un amestec elegant de vechi şi nou. Deşi principala sa pasiune rămâne jazz-ul, stilul pianistului este la fel de divers ca şi populaţia din Havana: blues, funk, hip-hop, afro-jazz.
Artistul experimental MonoNeon, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare a bass-ului şi a sunetului funk, va oferi un spectacol plin de energie şi creativitate. A fost ultimul basist al lui Prince şi a colaborat, de asemenea, cu George Clinton, Nas şi Mavis Staples, printre alţii. Sub pseudonimul MonoNeon, muzicianul premiat cu Grammy creează piese cu infuzie funkadelică, pline de sample-uri, sunete atonale şi voci polifonice distorsionate care par să iasă la suprafaţă de sub apă.
Trio-ul Jazzbois, cunoscut pentru amestecul lor neconvenţional de jazz, hip-hop şi electronica, va aduce o vibraţie fresh şi inovatoare în cadrul festivalului. Inspirându-se din contemporanii lor precum Yussef Dayes, Moses Boyd, Robert Glasper şi Madlib, în timp ce sunt spiritual conectaţi la maeştrii jazz-ului fusion din trecut precum Azymuth, Chick Corea şi Weather Report, procesul creativ al grupului pentru noul album “Higher Dimension Waiting Room” a început ca o sesiune improvizată, trăind şi creând în momentul prezent, înainte de faza de editare în studio, unde au transformat în cântece fragmentele create.
JAZZx se va desfăşura la Timişoara, în centrul oraşului, în perioada 5-7 iulie 2024, iar accesul este gratuit.
JAZZx a adus pe scenă nume precum (în ordine cronologică): Richard Bona, Marcus Miller, Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah şi Monty Alexander, Gregory Porter, The Cinematic Orchestra, Kurt Rosenwinkel, R+R=NOW, Laura Mvula, Jazzmeia Horn, Moses Boyd, Yussef Dayes, Tank & the Bangas, Bokante, Gonzalo Rubalcaba, Ibrahim Maalouf şi Jazz at Lincoln Center with Wynton Marsalis, Stanley Clarke, Hiromi, Ashley Henry, Thundercat, SHAKTI [John McLaughlin, Zakir Hussain, Shankar Mahadevan, Ganesh Rajagopalan, SelvaganeshVinayakram], Ezra Collective, The Comet is Coming, Tigran Hamasyan, o parte dintre aceştia în premieră în România.