Acasă Actualitate Problema şcolilor fără aviz sanitar, pe masa prefecturii

Problema şcolilor fără aviz sanitar, pe masa prefecturii

DISTRIBUIȚI

Subprefectul Zoltan Marossy este şocat de legile din România. Este vorba despre faptul că activitatea la o şcoală ce nu a obţinut aviz sanitar se poate desfăşura în continuare, dacă directorii îşi asumă responsabilitatea. În acest moment, în Timiş există 141 de unităţi de învăţământ fără autorizaţie.

Marossy: „În România, fuga de răspundere este un sport naţional”

„Este incredibil ce se petrece. Legislaţia spune că în unităţile de învăţământ neautorizate sanitar se poate desfăşura, touşi, activitate, dar pe responsabilitatea directorului. Încă nu există un act normativ care să închidă şcolile neautorizate. Toţi directorii îşi vor asuma răspunderea sau se va găsi altcineva care să-şi asume răspunderea în locul lor. În România, fuga de răspundere este un sport naţional. La fel ca fuga după funcţii”, spune Zoltan Marossy.

Dacă subprefectul se aştepată ca de la anul, numărul unităţilor de învăţământ fără aviz sanitar să scadă sub 100, inspectorul şcolar general de Timiş este mulţumit. „La nivel naţional, media este de 11% unităţi şcolare fără aviz sanitar, în Timiş avem doar 7% unităţi fără aviz. Nu înţeleg de ce primăriile vor ca şcolile să fie în grija lor, dar mulţi dintre primari nu fac nimic pentru a putea obţine un aviz sanitar. În cadrul celor mai multe şcoli din Timiş fără aviz, nu-s responsabili nici directorii, nici inspectoratul şcolar, ci doar primarii”, ne-a spus Sandu Golcea, inspectorul şcolar general de Timiş. Cifra reală a şcolilor fără aviz în momentul de faţă este un pic mai mare. Din 707 unităţi şcolare din Timiş, 141 nu au aviz, asta însemană un procent de aproape 20% şcoli în care sănătatea elevilor poate avea de suferit.

Comentarii

comentarii