Acasă Eveniment Proiect-pilot la Primăria Arad

Proiect-pilot la Primăria Arad

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Arad se numără printre cele 20 de administraţii publice locale care, în luna aprilie 2010, au încheiat cu  Unitatea de Politici Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor un Acord de Colaborare ce vizează participarea municipalităţii arădene, ca beneficiar, la implementarea proiectului „Procese decizionale eficiente la nivelul administraţiei publice locale din România”, finanţat prin „Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, axa prioritară I – „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea procedurilor deja existente în practica administraţiei publice locale, îmbunătăţirea funcţionării acestora şi implementarea unor instrumente noi, astfel încât să genereze un management al ciclului politicilor publice eficient şi eficace. Finalitatea lui va consta în îmbunătăţirea procesului decizional la nivelul administraţiei publice locale în vederea adaptării la nevoile comunităţii.
În perioada mai – august 2011, ca etapă a implementării  proiectului, s-a derulat exerciţiul pilot de elaborare a unui document de politică publică, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 775/2005. La nivelul Primăriei Municipiului Arad, prin Dispoziţia nr. 2798/2011 s-a stabilit tema exerciţiului pilot, respectiv adoptarea unui document de politică publică privind „Îmbunătăţirea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Municipiului Arad”, s-a constituit un grup de lucru format din şase funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, trei cu funcţii de conducere şi trei cu funcţii de execuţie şi a fost stabilit calendarul activităţilor. Valoarea totală a proiectului este de 8.598.146 lei. Municipiul Arad, ca beneficiar, nu a avut nici o contribuţie financiară în implementarea proiectului, toate costurile aferente fiind suportate din bugetul acestuia.

 

Comentarii

comentarii