Acasă Eveniment Razie în Lugoj și împrejurimi. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 171.000...

Razie în Lugoj și împrejurimi. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 171.000 de lei

234
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii lugojeni au acționat, în acest weekend, pe raza municipiului şi pe raza celor trei secţii rurale, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier. Au fost organizate acţiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, ai Gărzii de Mediu şi de la Protecţia Consumatorului. Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autovehicule cu încălcarea legislaţiei rutiere, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă. Astfel, au fost controlate 28 de  unități comerciale, au fost verificate trei microferme și au fost instituite nouă filtre, polițiștii legitimând 357 de  persoane şi controlând 274 de autovehicule. În urma acțiunilor întreprinse,  polițiștii au constat o faptă de natură penală și au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, precum şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 171.000 de lei. Ca măsură tehnico – administrativă, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere și au retras două certficate de înmatriculare. La acţiune au participat 43 de lucrători cu 15 autospeciale de poliţie.

Comentarii

comentarii