Acasă Administraţie Reacţia fraţilor Marius şi Emil Cristescu la comunicatul primarului Nicolae Robu

Reacţia fraţilor Marius şi Emil Cristescu la comunicatul primarului Nicolae Robu

221
DISTRIBUIȚI

marius cristescu Corecții necesare la afirmații nefondate ale primarului Timișoarei

Pe fondul numeroaselor speculații din ultimele zile privind negocierile pentru o nouă majoritate în Consiliul Local Timișoara și a acuzelor directe pe care, în acest context, domnul primar Nicolae Robu le-a formulat la adresa noastră, considerăm necesar și corect să facem următoarea precizare: nu suntem și nu am fost implicați în niciun fel, direct sau indirect, în aceste acțiuni politice.

Nu avem nicio intenție și niciun interes de a influența, în vreun fel, deciziile politice, la orice nivel, și nu am luat parte la discuțiile sau negocierile privind alianțele partinice în Consiliul Local Timișoara. Declarăm întrutotul nefondate afirmațiile domnului primar Nicolae Robu privind implicarea noastră în acest proces politic și inacceptabilă dezinformarea și manipularea opiniei publice prin declarații care conțin flagrante neadevăruri și exprimări nepotrivite.

Nu suntem membri ai niciunui partid politic, iar prin activitatea noastră desfășurată în domeniul afacerilor contribuim constructiv la dezvoltarea Timișoarei printr-o consistentă contribuție financiară, în conformitate cu legea. Susținem, cu convingere, loialitate și onestitate viziunile și proiectele administrative în stare să genereze progresul Timișoarei și o tot mai bună calitate a vieții pentru comunitatea timișoreană și rămânem deschiși dialogului constructiv și civilizat cu edilii orașului.

Marius Cristescu, președinte Bega Grup
Emil Cristescu, vicepreședinte Bega Grup

Comentarii

comentarii