Acasă Actualitate Recomandarea Direcţiei Sanitar Veterinare: Nu cumpăraţi miei din locuri neautorizate!

Recomandarea Direcţiei Sanitar Veterinare: Nu cumpăraţi miei din locuri neautorizate!

DISTRIBUIȚI

mieiiCumpărăturile pentru sărbătorile pascale au intrat în săptămâna de foc. Timişorenii, ca toată lumea creştină, caută mai ales miei, măruntaie de miel şi prapure pentru drob, ouă pentru înroşit, dulciuri pentru cei mici. OPC şi DSVSA au înteţit controalele în pieţele agroalimentare şi în celelalte unităţi de profil, dar avertizează şi populaţia să fie atentă de unde îşi cumpără produsele pascale.
Astfel, trebuie să ştie că în Timişoara se pot cumpăra miei vii şi se pot sacrifica doar într-un singur centru de tăiere temporar, din Piaţa Badea Cârţan. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a mai autorizat alte două abatoare, dar şi 21 centre aflate în localităţi din judeţ, care vor fi deschise până în data de 3 mai.
Mieii de Paşti vor fi sacrificaţi doar în locuri amenajate sau în abatoare, nu în gospodării.
„Avem pregătite persoane din cadrul DSVSA, medici veterinari, care au fost repartizaţi pentru fiecare punct de tăiere temporară a mieilor. Am pregătit şi reinstruit personalul pe problemele specifice, periodic vom efectua controale în aceste unităţi. Avem o recomandare specială pentru toţi consumatorii: să nu cumpere animale sacrificate sau carne de animale de la colţul străzii, din diverse locuri neautorizate, pentru că există nişte riscuri la care se pot expune”, spune medicul veterinar dr. Adrian Popa, directorul DSVSA Timiş.

Comentarii

comentarii