Acasă Eveniment Revolta timişorenilor de pe bdul. Dragalina nr. 31

Revolta timişorenilor de pe bdul. Dragalina nr. 31

DISTRIBUIȚI

revolta timisorenilor de pe dragalinaDSCF2961Locul din spatele blocului a ajuns wc public, după ce a fost desfiinţată o poartă din metal

Timişorenii care locuiesc în condominiul de pe bdul. General Dragalina nr. 31 sunt revoltaţi, deoarece fosta administraţie locală le-a desfiinţat o poartă din metal, care proteja blocul. Acum, locul a ajuns un adevărat wc public, poluând grav mediul, un rai al boschetarilor unde toţi îşi parchează maşina pe unde apucă. Mai grav e că tot acolo, în clădirea alăturată, se află o cofetărie şi o pizzerie, un magazin de legume şi fructe şi unul de produse naturiste. Este evident că aerul pigmentat cu mirosuri pestilenţiale se împrăştie peste tot, punând în pericol sănătatea publică. “Primul lucru pe care îl facem, dimineaţa, este să dezinfectăm”, a declarat Marinela Săvescu, patroana cofetăriei. “Aici sunt probleme de igienă pe domeniul public, din cauză că a fost desfiinţată împrejmuirea metalică, în 2010. Mulţi cetăţeni vin aici şi îşi fac nevoile, după bloc, fie zi, fie noapte, iar mirosurile intră pe fereastră, în apartamentele noastre. Locul este infect şi a devenit şi parcare de maşini. Vina este a celor care au desfiinţat poarta”, a declarat un proprietar de pe Dragalina nr. 31. “Se dispune demolarea împrejmuirii metalice cu poartă în lungime de şase metri şi jumătate, amplasată fără autorizaţie de construire, aflată pe terenul statului român, de pe bdul. Gen. Dragalina, între imobilul de la nr. 29 şi blocul cu numerele 31 –37 din Timişoara”, se arată în dispoziţia nr. 951, din data de 9 iunie 2010, a Primăriei Timişoara şi semnată de fostul primar. Cetăţenii sunt revoltaţi – dacă primăria a demolat gardul putea să găsească altă soluţie pentru a fi protejată locaţia, să nu devină un real focar de infecţii. Dacă nu exista o autorizaţie, de ce nu a eliberat una şi să nu fi stricat gardul?

Comentarii

comentarii