Acasă Actualitate Ritm de vaccinare scăzut, și în weekendul prelungit, în Timiș

Ritm de vaccinare scăzut, și în weekendul prelungit, în Timiș

DISTRIBUIȚI

În ultimul weekend, prelungit cu ocazia Rusaliilor și pe ziua de luni, timișenii nu s-au înghesuit la vaccinare. Ritmul a fost mai scăzut chiar și decât în ultima perioadă: sâmbătă, duminică și luni au fost, în total, 1.994 de persoane vaccinate. Dintre acestea, 1.261 au făcut rapelul. Aproape constant, în fiecare dintre cele trei zile, în jur 500 de persoane s-au vaccinat cu serul Pfizer, 25 cu Moderna, 30 cu AstraZeneca și 100 cu Johnson&Johnson.

Între 27 decembrie – debutul campaniei de vaccinare – și până pe 21 iunie inclusiv, în centrele de vaccinare din Timiș, au finalizat schema de imunizare 192.625 de persoane, incluzându-i aici și pe cei cărora le-a fost administrată singura doză de vaccin Johnson&Johnson necesară. Altele 11.333 au primit, până acum, doar prima dintre cele două doze. Așadar, în județ, au fost administrate în total 381.617 doze de vaccin, iar reacții adverse au fost raportate în 149 de cazuri, niciunul în acest weekend.

„Vaccinarea este soluția optimă pentru imunizarea împotriva COVID-19, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, amintesc reprezentanții DSP Timiș.

Comentarii

comentarii