Acasă Actualitate Robu asumă încă un proiect… la limită. Primarul arată „disponibilitatea” de a...

Robu asumă încă un proiect… la limită. Primarul arată „disponibilitatea” de a realiza un sens giratoriu la intersecția Centurii de Sud cu Drumul Boilor

1100
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost astăzi, 3 iulie, la Timișoara pentru a prezenta cele mai mari proiecte de infrastructură – rutieră și feroviară – din județ. Primele declarații au fost date la Palatul Administrativ, dar, în a doua parte, s-a deplasat și pe teren.

Cum un proiect important de infrastructură în Timiș este Centura de Sud a Timișoarei, ministrul a făcut o deplasare pe șantier. Aici, reprezentata Tirrena Scavi – firma care efectuează lucrările –, Mihaela Florescu a vorbit despre stadiul lucrărilor.

Până acum, a spus aceasta, lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 5%, iar dacă va permite și vremea, până la finalul lunii iulie, ar trebui să ajungă la 10%. În ceea ce privește banii, până acum au fost plătiți 15%, reprezentând avansul, din totalul de 272,4 milioane de lei.

Probleme semnalate la fața locului au fost că unele intersecții trebuie regândite, iar acest lucru ar face ca valoarea aprobată pentru proiect să fie depășită. Una dintre acestea este chiar intersecția cu Drumul Boilor, deja asfaltat de Primăria Timișoara, până puțin după locul unde cele două drumuri se întâlnesc. Chiar în acel loc a avut loc și vizita ministrului.

„Soluția a fost avizată – soluție de sens giratoriu. Urmează ca, (…) după depunerea tuturor datelor de către antreprenorul general, beneficiarul, noi și compania să vedem soluția de implementat”, a completat un alt reprezentant al companiei

Atunci, Robu a intervenit: „Soluția este la limită… noi o să fim implicați aici. Am discutat, desigur, problema este cu fondurile. S-a avizat proiectul tehnic, acea intersecție în sens giratoriu, dar trebuie reevaluate toate costurile pentru a se vedea dacă ne încadrăm… se încadrează în costurile care pot fi alocate. Noi ne-am arătat și disponibilitatea – nu ca să descurajez eforturile respective din partea CNAIR și, respectiv, firmei care execută lucrările – avem disponibilitatea să asumăm acele cheltuieli. Ele nu sunt foarte mari. Dacă se atinge plafonul, știm că legea e lege, trebuie respectată. Am intra într-o imposibilitate de abordare din punct de vedere financiar… în limitele contractului. Facem un parteneriat, dacă asta trebuie și amenajăm noi acel giratoriu”.

Robu a motivat necesitatea investiților în Drumul Boilor și Centura Sud prin faptul că o mulțime de oameni tranzitează zona spre Timișoara, „capitala acestei părți de țară”. Cu toate că a spus că tot primăria va lărgi Calea Lugojului la șase benzi, Robu consideră că traficul tot s-ar sufoca traficul la intrare în oraș.

Comentarii

comentarii