Acasă Administraţie Robu le bate obrazul parlamentarilor timişeni

Robu le bate obrazul parlamentarilor timişeni

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu e supărat pe toți parlamentarii de Timiș, inclusiv pe cei liberali, pentru că au rămas insensibili la toate solicitările sale de a introduce amendamente care să permită administrației locale să ia măsuri în situații în care neobrăzarea unor cetățeni întrece limita bunului simț.

Așa este și cazul proprietarului imobilului din Piața Traian, str. Dacilor nr.3, imobil istoric care a ajuns ruină și în care se aciuiază oameni fără căpătâi, mulți dintre ei fiind venetici din alte județe.
Dacă primăria vrea să se facă ordine în ceea ce privește liniștea și respectarea confortului vecinilor, în acest sens, legea nu-i permite decât amendarea sau evacuarea proprietarului imobilului.
„Este o zonă în care se impune să se facă ordine în Timișoara, dar nu-mi permite legea existentă la ora actuală în România. Am primit în repetate rânduri sesizări de la cetățeni că sunt terorizați de anumiți indivizi de etnie romă, în acest caz, dar nu etnia contează, în zona Pieței Traian, cel mai adesea, strada Dacilor nr. 3. Am trimis Poliția Locală în mai multe rânduri care a constatat că locuiesc acolo niște indivizi, în mod abuziv, și li s-au aplicat amenzi. (…). Proprietarul este în Italia și nu reacționează. Luni, a fost o nouă descindere (…). În spațiile care nu erau securizate s-au instalat acești oameni acolo. Au fost amendați în repetate rânduri acești indivizi, a fost amendat și proprietarul, dar ei revin în acel loc, în lipsa reacției proprietarului. Evacuarea forțată poate fi făcută doar la sesizarea proprietarului. Aceasta este legislația aiuristică”, a spus Robu.
Din această cauză, primarul dorea ca parlamentarii timișeni să intervină pentru adaptarea legii la realitățile din teren, dar aceștia nu au părut interesați nicidecum de problemele sesizate de edil.
Putem sta liniștiți, pentru că se apropie campania electorală și atunci vor deveni și candidații pentru parlamentare mai interesați de soarta alegătorilor. Până atunci, încă un imobil istoric ajunge ruină pe/în care chefuiesc boschetarii.

 

Comentarii

comentarii