Acasă Actualitate Românii şi-au ales preşedintele

Românii şi-au ales preşedintele

DISTRIBUIȚI

Timişenii au ieşit la vot duminică. Prezenţa a fost mai mare ca altă dată, oamenii începând să vină la vot încă de la primele ore ale dimineţii. Mai harnici au fost tot cei mai în vârstă, cei tineri venind în faţa urnelor mai pe seară. Totuşi, secţiile speciale din complexul studenţesc au fost asaltate de studenţi. Chiar şi senatorul PSD Ilie Sârbu a aşteptat câteva minute, în faţa câtorva persoane, la rând, să voteze la o secţie specială din complex. Majoritatea secţiilor speciale din Timişoara au fost asaltate de doritori în a pune ştampila pe candidatul favorit. La Gara de Nord era coadă încă de dimineaţă. În jurul orei 10 votaseră deja peste 300 de persoane, iar timpul de aşteptare era de aproximativ jumătate de oră. Asta deşi s-au suplimentat cabinele de vot. Statul la coadă în faţa acestor secţii se întâmplă şi din cauza faptului că fiecare persoană care votează la o astfel de secţie trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere. La secţia de vot de la aeroport nu era mare înghesuială. Ba din contră, în unele momente nu era nici un doritor.

Robu a votat pentru ieşirea României din criza politică, economică şi morală
Politicienii au ales să voteze încă de la primele ore ale dimineţii. Senatorul PNL de Timiş Nicolae Robu a fost matinal chiar de ziua sa de nume. Acesta a votat la Şcoala Generală nr. 30, unde a venit însoţit de soţia sa. „Am votat singura variantă care, în opinia mea, ar face posibilă ieşirea României din criza politică, economică şi morală în care este afundată. Lupta pare a fi foarte strânsă. Vom vedea deseară care este opţiunea poporului român.  Este mai important acest vot decât cel din 2004. S-a ajuns într-o situaţie în care cred că nu mai putem continua în acest zbucium şi lipsă de productivitate care se răsfrânge asupra nivelului de trai ”, a declarat Nicolae Robu, la ieşirea de la vot.

Ciuhandu a votat pentru schimbare
Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, a votat la ora 10 dimineaţa, venind la secţia de votare însoţit de soţie. “Am venit la vot cu gânduri de schimbare în bine, sper. În primul rând, cred că ar trebui schimbat şeful statului, în al doilea rând, cred că ar trebui schimbat guvernul şi în al treilea rând, ar trebui schimbate şi mentalităţile şi pus capăt acestor manipulări cu care ne confruntăm. Acum, lupii sunt îmbrăcaţi în straie de oaie şi asistăm la o bulversare a valorilor şi la o manipulare. Cred că ar trebui să revenim la normalitate. Guvernul nou care s-ar crea şi noul preşedinte ar trebui să aibă pe agenda lor problemele reale ale oameneilor şi nu să se lupte cu morile de vânt sau să se lupte între ei, cum a fost în toţi aceşti cinci ani, cu scandaluri permanente. Cred că ar trebui văzut ce necesităţi au oamenii, şi oamenii au multe probleme, viaţa e foarte grea, economia e în declin şi dacă nu se vor lua măsuri economico-sociale care să echilibreze cât de cât situaţia va fi mult mai rău”, a spus primarul Timişoarei, la ieşirea de la urne.

Ilie Sârbu: “Noul preşedinte ar trebui să aducă normalitate”
Senatorul PSD Ilie Sârbu a votat la secţia specială din complex, dimineaţa la ora 11. S-a aşezat la coada de câteva persoane şi şi-a aşteptat frumos rândul. Chiar înaintea acestuia au fost să-şi exprime votul cei de la echipa de fotbal de prima ligă, Pandurii Târgu Jiu, aflaţi în Timişoara pentru a disputa un meci cu echipa alb-violetă. “Votul de acum este mult mai important decât cel din 2004, este un vot decisiv pentru ţară, având experienţa celor cinci ani în care în afară de scandal şi circ şi ceea ce s-a văzut nu s-a întâmplat nimic”, a spus Ilie Sârbu, la ieşirea din secţia de vot. Sârbu crede că “noul preşedinte ar trebui să aducă normalitate, oamenii să trăiască într-o ţară normală, să nu se mai simtă supravegheaţi de servicii, să nu mai fim hăituiţi, înregistraţi, oamenii de afaceri să nu mai fi văzuţi ca infractori, deci, să fim o ţară normală”.

Ostaficiuc: “Am votat pentru o Românie mândră”
Constantin Ostaficiuc, preşedintele PD-L Timiş, a votat de dimineaţă la Liceul Agricol. “Am votat pentru singurul om care poate să conducă România acum. Am votat pentru o Românie mândră şi independentă şi nu supusă unor grupuri de interese. Votul acesta este mult mai important decât cel din 2004, pentru că trebuie consolidată o democraţie în România şi nu este voie să ne întoarcem la un trecut pe care mulţi nici nu l-au trăit”, a spus Ostaficiuc la ieşirea din secţia de vot.

Studenţii timişoreni nu s-au mai înghesuit la vot
Gherilele studenţeşti, constituite cu prilejul alegerilor de Uniunea Studenţilor din România, nu au prea avut de lucru, la Timişoara. Studenţii şi-au trimis adevărate echipe la secţiile de votare din Complexul Studenţesc şi de la Agronomie, după ce peste 7.000 de studenţi nu au putut vota din cauza cozilor, la primul tur al alegerilor. Studenţii timişoreni nu s-au mai înghesuit să voteze, deşi toate secţiile de votare destinate lor au avut cabine suplimentare de vot. Mulţi dezamăgiţi de rezultatul primului tur al alegrilor prezidenţiale din România,  alţii sătui de cât au stat la coadă în primul tur, studenţii timişoreni au renunţat să mai voteze. La primele ore ale dimineţii, dar şi după prânz, prezenţa la secţiile de votare din Complexul Studenţesc şi de la Agro a fost sub media din primul tur. „A fost de 200 de ori mai bine ca la primul tur, când mii de studenţi nu au putut vota. E adevărat,  mulţi dintre studenţi au plecat acasă sau au preferat să nu voteze. Nu s-a stat la cozi interminabile, pentru că nu a mai fost nevoie decât de  un formular de completat, şi nu două ca în primul tur şi a crescut numărul cabinelor de vot şi a membrilor secţiilor de votare. Până la această oră, echipele noastre nu au semnalat vreo neregulă gravă”, spune Bogdan Costea, liderul pe Timişoara al Uniunii Studenţilor din România.

Patru secţii speciale din Timiş au cerut mai multe buletine de vot

Secţiile speciale au fost asaltate în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Dacă până acum, Timişul era codaş la prezenţă, la acest scrutin secţiile speciale au bătut toate recordurile. În secţiile speciale votează cei care în momentul votului nu se află în localitatea de domiciliu. În judeţul Timiş, nu mai puţin de patru secţii au cerut suplimentarea buletinelor de vot, pentru că acestea erau pe terminate. Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Timiş, Radu Herciu, spune că procesul de votare nu a fost întrerupt la niciuna dintre secţii, deoarece acestea au anunţat din timp că li se termină buletinele de vot. Astfel, s-au suplimentat buletinele de vot la secţiile speciale din Pădureni, de la Variaş, Bârna şi la secţia specială din Spitalul Judeţean Timişoara.

Penalizat cu 1.000 de lei, după ce şi-a pozat buletinul de vot

O singură neregulă electorală a putut fi probată de poliţişti, în Timiş, până la ora 19. Un  tânăr care-şi pozase buletinul de vot ştampilat a fost amendat cu 1.000 de lei. Incidentul s-a petrecut duminică după-masă, la Şcoala Generală 16 din Timişoara. Până la ora 18.30, la numărul unic de urgenţă au fost sesizate 36 de posibile fraude electorale. Doar una confirmată… „O echipă de cercetare s-a deplasat la Şcoala Generală 16, după un apel primit pe numărul de urgenţă. În urma verificărilor s-a constatat faptul că D. Angelo Daniel (26 ani),  în timp ce se afla în interiorul cabinei de votare, şi-a fotografiat buletinul de vot. Persoana în cauză a fost amendată cu 1.000 de lei. Până la ora 18.30, pe numărul de urgenţă s-au făcut 36 de sesizări privind nereguli electorale, una singură confirmată”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare MAI Timiş. Zecile de sesizări venite pe numărul unic de urgenţă – 112 – au vizat multiple posibile tentative de fraudă electorală. „Sesizările au vizat turismul electoral, continuarea campaniei electorale în apropierea secţiilor de vot sau împărţirea de cadouri. Până la această oră, niciuna nu a fost confirmată”, spunea Emil Andrei. Un primar PD-L a fost acuzat de către pesedişti că plăteşte 50 de lei fiecare vot şi se plimbă cu urna mobilă prin comună. Democrat-liberalii au fost acuzaţi şi că dau plase de cadouri, baloane şi chiar hamburgeri. Social-democraţii au fost şi ei luaţi la ochi, adversarii reclamând că simpatizanţi ai lui Geoană împart beţe de Moş-Nicolae şi fructe, alături de însemne electorale ce promovau candidatul PSD.

Comentarii

comentarii