Acasă Actualitate S-a eliberat în 2 minute și jumătate din cămașa de forță

S-a eliberat în 2 minute și jumătate din cămașa de forță

DISTRIBUIȚI

La Timișoara este în desfășurare Festivalul Internațional de Magie “Time for Magic”, care adună crema iluzionismului mondial în orașul de pe Bega. Nu degeaba se spune că, în aceste zile, Timișoara s-a transformat în Capitala Europeană a Magiei.

Ieri, organizatorii au surprins publicul timișorean cu evenimente outdoor, unde cei interesați au putut interacționa direct cu magicienii, devenind părtași numerelor perfect executate. Timp de 3 ore, celebrul Johannes și magicianul Abel au împărțit magie printre curioșii acestui gen de artă, care au rămas complet uluiți de ceea ce poate face talentul. Toți au încercat să dea explicații logice, să caute răspunsuri exacte, să inventeze teorii conspiraționiste sau să surprindă artiștii pe picior greșit, dar dincolo de toate acestea și-au dat seama că e mai mult decât atât.

“Magia a apărut prima data în stradă, iar mai apoi transformată în spectacole de sală cu recuzită, butaforie și accesorii care să amplifice suspansul. Street magic va face parte mereu din proiectul festivalului nostru. E altceva să stai în fața unui astfel de public care migrează, vine spre tine captivat sau pleacă dezinteresat, se adună sau te respinge, se încheagă ori se sparge, se transformă mereu în funcție de tine, artistul care trebuie să se metamorfozeze în această vibrație organică pentru ca oamenii să rămână curioși.”, declară Minodora Magică, managerul festivalului.

Captivi au rămas zeci de timișoreni, în fața inexplicabilului prin care Lorenzo-Cristian a reușit să evadeze dintr-o cămașă de forță. La prima vedere, poate nimic nu pare surprinzător, doar că iluzionistul era atârnat pe o macara, de picioarele legate cu o frânghie în flăcări. Cu fiecare secundă ce se scurgea, șansele ca artistul să fie strivit între 2 fălci metalice cu discuri zimțate, creșteau sub tensiunea momentului. Riscurile erau mari. Puțini magicieni s-au încumetat să facă acest număr, având în vedere gradul mare de periculozitate. Lui Lorenzo-Cristian i-au fost salvatoare câteva secunde ca să rămână în viață. Din momentul în care s-a eliberat, frânghia făcută scrum s-a rupt iar cele 2 fălci uriașe au căzut, smulgând uimirea publicului. Iluzionistul a scăpat fără nici o zgârietură spre ușurarea familii și a echipei sale.

“Totul a fost contra cronometru. 3 luni m-am antrenat ca să reușesc evadarea în mai puțin de 2 minute și jumătate. Și cred că am făcut  Timișoara mândră. Mulțumesc timișorenilor că au venit în număr mare să mă susțină și să fie părtași la acest număr executat în premieră în România. Acesta este cadoul meu pentru Timișoara ca artist local. Sunt sigur că despre Human Demonstration se va vorba mult timp de acum înainte.”, a declarant Lorenzo-Cristian după eveniment.

Întrebările nu au încetat să apară. Cum ai făcut asta? Nu este posibil! A fost adevărat? În magie nu ai nevoie de răspunsuri, trebuie să te încrezi și să lași partea aceea pentru care nu ai explicații și care nu îți dă pace, să se transforme în miraj. Asta s-a văzut în publicul de la Human Demonstration care nu a întârziat să viralizeze în rețelele de socializare show-ul iluzionistului Lorenzo-Cristian.

 În cadrul festivalului “Time for Magic”, artistul va mai susține un spectacol, în data de 7 octombrie, la Sala “Constantin Jude” din Timișoara, la Gala Magic Show, unde Lorenzo-Cristian va urca pe scenă alături de cei mai mari campioni mondiali ai artei iluzionismului: Aaron Crow, Christian Wedoy, Lea Kyle, Young Min, Florian Sainvet, Lorenzo-Cristian Magic, Andrey Jigalov.

Comentarii

comentarii