Acasă Actualitate S-a inaugurat un nou punct de atracție al stațiunii Buziaș

S-a inaugurat un nou punct de atracție al stațiunii Buziaș

DISTRIBUIȚI

Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș și firma LA AEROPORT au organizat duminică, 21 mai, în binecunoscuta stațiune balneoclimaterică „a inimii” din Câmpia Banatului, o după amiază inedită, inaugurând un bar-terasă într-un avion Lisunov, o cofetărie într-un avion Antonov și un VIP Lounge în Turnul de control „Belvedere”.

În urmă cu mai bine de zece ani, Nelu Hudrea, patronul firmei LA AEROPORT, a avut curajul și inspirația să pună în valoare un avion sovietic Lisunov, pe care l-a transformat în restaurant – acesta devenind o emblemă a stațiunii Buziaș. Duminică, după o completă reamenajare a interiorului, barul-restaurant climatizat de 30 locuri a fost redat publicului consumator.
Cel de-al doilea obiectiv al Complexului de alimentație publică LA AEROPORT este un avion Antonov AN2, transformat în cofetărie cu 12 locuri în interior și 40 de locuri pe terasă. Aici vor fi montate și două simulatoare de zbor dedicate copiilor.
Cel de-al treilea obiectiv inaugurat este VIP Lounge „Belvedere” din Turnul de control, un spațiu de protocol intim, cu doar 12 locuri, recomandat pentru Business Dinner sau cină romantică. Doritorii trebuie să facă rezervare telefonic (0754-217640) sau pe Facebook (La Aeroport-Buzias), iar comanda se face on-line, de pe tabletă, pentru a nu inoportuna clienții.
Cei prezenți au putut admira expoziția „Fluturi pe Aeroport” a lui Vio Coman și au vizionat o demonstrație aviatică, apreciind iscusința piloților de la Școala de Aviație „Aero West”.
Programul muzical a debutat cu recitalurile a doi folkiști lansați în Cenaclul „Flacăra” – Cristian Buică și Vasile Mardare (care a lansat și „Imnul Aeroportului”) -, fiind încheiat de trupa locală CU ASAR.
La evenimentul organizat de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, Nelu Hudrea, patronul firmei LA AEROPORT, și-a avut alături soția și fiica, reușita sa fiind onorată de primarul Sorin Munteanu, europarlamentarul Maria Grapini și jurnaliști din mass-media timișorene.

 

Comentarii

comentarii