Acasă Eveniment S-a spânzurat în apartament

S-a spânzurat în apartament

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 44 de ani, care era angajat al UCMR, a fost găsit, joi, spânzurat în apartamentul său de pe Strada Căminelor din Reșița
Cum Petru Oală nu mai venise de câteva zile la serviciu, șefii acestuia s-au sesizat și l-au căutat la domiciliu. Vecinii nu-l văzuseră, iar la ușă nu răspundea nimeni. Pentru că acesta locuia la parter, atunci când au împins geamul de la bucătărie, aceștia au constatat șocați că omul atârnă de ceva. Imediat au sunat pe Apelul Unic de Urgență 112 și pompierii militari s-au deplasat de urgenţă pe Strada Constructorilor, pentru a debloca uşa apartamentului. Atunci poliţiştii au descoperit că omul se spânzurase de ţeava de gaz. "Nu a venit la serviciu şi a trebuit să văd ce este cu el. Nu aveam număr de telefon de la alte rude ale sale, aşa că am venit aici, unde locuieşte. Când am venit era geamul întredeschis, am împins şi l-am văzut acolo, atârnând. Pe la toate apartamentele de la parter trece o ţeavă de gaz. Era legat cu sfoară, bandă din aceea lată de ţeava de gaz. Nu este căsătorit şi nici copii nu are, dar are fraţi, rude apropiate. Era un coleg bun, ajuta pe toată lumea. Şi aici povestesc copiii că le dădea dulciuri, le dădea bani de pufuleţi", povesteşte colegul şi şeful său de la UCMR, Petre Văcărescu. "Am intervenit pentru deblocarea unei uşi, în urma unui apel pe 112. Ajunşi la faţa locului, am deblocat uşa, dar, din nefericire, persoana din apartament era decedată", spune plt. Anghel Novăcel, comandantul echipajului de la ISU Semenic.

Comentarii

comentarii