Acasă Actualitate Scandal cu Ambulanţa Timiş, la Birda

Scandal cu Ambulanţa Timiş, la Birda

DISTRIBUIȚI

salvareAmbulanţa a fost chemată, joi, 3 septembrie, la ora 20, să intervină într-un caz medical, la Birda, unde o bătrână, Emilia Stoiciu, avea probleme de sănătate. Rezultatul?
Ascultaţi opinia celor implicaţi direct sau indirect în caz! Iată ce a povestit Mircea Bota:
„Salvarea de la Gătaia era într-un chef. Când au ajuns la femeia care nu mai ştia pe ce lume trăieşte, cei de pe Salvare au avut o atitudine ostilă. I-au spus că: ce vrei să te mutăm de pe o targă pe alta. Au fost de acord să o lase acolo. Femeia nu a mai vrut să urce în salvare când a văzut cum este tratată. Mi s-a ridicat părul când am auzit aşa ceva. Eu vreau să le fac plângere penală”, spune Bota.
Iată răspunsul directorului Ambulanţei Timişoara:
„Sunt supăraţi pe noi aparţinătorii. Nu ştiu cum au inventat un chef acolo la Gătaia şi că a întârziat echipajul un pic. S-a întârziat, fiindcă maşina de Gătaia venea cu un caz de la Văcărescu la Spitalul din Gătaia. Am înţeles că li s-a transmis că o să întârzie. Nu era nişte acuze de urgenţă mare. Se putea accepta. Dacă era o urgenţă foarte mare, s-ar fi dirijat o maşină din Deta, acolo. Au ajuns cu pacientul din Timişoara în Spitalul Gătaia, l-au lăsat, apoi au mers la caz. Acolo, aparţinătorii ar fi dorit să meargă bătrâna la spital, dar ea nu. Asistentul nostru nu a putut să o ia cu forţa, dar probabil putea să găsească o formulă mai diplomatică să o convingă să meargă la spital, la consult. Aparţinătorii s-au supărat. Aproape că au vrut să îl agreseze, el s-a speriat, a anunţat dispeceratul, a fost un pic agitaţie acolo. Esenţa asta e: aparţinătorii ar fi vrut să o ducă la spital, iar bătrâna nu, cu toate că la 80 de ani poţi să ai motive destule”.  

Comentarii

comentarii